Utilaje agricole de un million euro achiziţionate printr-un proiect european

Utilaje agricole de un million euro achiziţionate printr-un proiect european
Publicat de CAPITAL la 11 noiembrie 2011, 14:40

O firmă din localitatea Bobota a achiziţionat utilajele agricole în valoare de circa un milion euro, în cadrul unui proiect finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu sprijinul Uniunii Europene şi al Guvernului României.

Potrivit administratorului firmei, Vasile Iancău, au fost achiziţionate doar maşini şi utilaje noi, performante, cu care vor fi lucrate cele aproximativ 500 hectare de teren din comunele Bobota şi Sărmăşag pe care SC Agrobob SRL le-a luat în arendă de la peste 100 de proprietari. Culturile pe care fermierul le are în vedere sunt diverse, incluzând porumb, grâu, rapiţă, orz sau orzoaică.
„Utilajele ne permit să lucrăm până la 2.000 de hectare, aşa că vom mai lua în arendă şi alte suprafeţe agricole din zonă. Am diversificat culturile pentru a fi siguri că vom avea producţie bună măcar la unele dintre ele. Dacă treaba merge bine, intenţionăm să construim şi câteva silozuri pentru depozitarea producţiei şi, pe viitor, poate chiar o fermă de vaci”, a declarat Vasile Iancău.
Proiectul “Achiziţii de maşini şi utilaje agricole la SC Agrobob SRL prin măsura 121 – Modernizarea Exploataţiilor Agricole” a avut o valoare totală de 945.944 euro, din care 50% contribuţie proprie, şi a fost implementat în perioda 2009-2011.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.