datei stabilite pentru intrarea tarii in UE, cu atat mai mult cu cat oficialii guvernamentali nu au o pozitie ferma. Dupa publicarea articolului, ministrul integrarii europene a raspuns interpelarilor din Parlamentul Romaniei, aratand ca nu se pune problema schimbarii hartii regiunilor de dezvoltare din Romania, stabilite de comun acord cu UE.

Capital nr. 7, 17 februarie 2005, articolul „Industria alimentara a inceput sa miroasa a expirat“. Aratam atunci ca multe firme din industria de procesare a laptelui si carnii nu sunt pregatite sa faca fata cerintelor de siguranta alimentara ale Uniunii Europene. Recent, procesatorii de lapte si fermierii din judetele Covasna, Harghita si Brasov au solicitat amanarea cu un an, pana in 2008, a masurilor de conformare cu standardele Uniunii Europene in domeniul alimentar. Specialistii au atras atentia ca, in viitor, doar fermele cu cel putin 15 vaci vor putea functiona, iar daca producatorii de lapte nu se vor orienta spre industrie, fermele cu cateva vaci vor disparea.

Nr. 47, din 18 nov. 2004 „Atentie datornici: statul ar putea lua masuri“. Pentru a-i ajuta pe agentii economici sa elimine din vocabular cuvintele „reesalonare“ si „facilitati“, Guvernul a luat masuri: a abrogat o serie de acte normative care reglementau acest domeniu sensibil. Decizia a fost luata la finele saptamanii trecute. „Pe scurt, se abroga tot ce misca in materie de facilitati si esalonari, incepand cu data publicarii in Monitorul Oficial“, a declarat Sebastian Bodu, presedintele Agentiei de Administrare Fiscala. Inlesnirile la plata acordate pana la data intrarii in vigoare a actului normativ, inclusiv cele prevazute deja in clauzele de vanzare-cumparare a actiunilor pentru privatizarea societatilor comerciale, vor fi, insa, mentinute.