Astfel, redistribuirea primelor de asigurare la celelalte categorii de vârstă (de la cea a tinerilor – n.r.) va avea drept consecinţă faptul că şoferii cu un grad de risc mai scăzut ar urma să plătească mai mult pentru asigurarea RCA, astfel încât asigurătorii să poată acoperi daunele ce decurg inclusiv din accidentele de autovehicule pe care le produc şoferii din categoriile cu grad de risc foarte mare.

Potrivit UNSAR, tinerii posesori de permis reprezintă 23% din totalul şoferilor, astfel încât am putea asista la o scădere artificială a primelor pentru această categorie de vârstă, concomitent cu o majorare a celor pentru restul categoriilor de vârstă. Acest transfer de risc, prin modificarea primei de asigurare nu ar fi în corelaţie cu nivelul real al riscului şi nici nu ar reprezenta o abordare corectă faţă de şoferii cu un nivel de risc mult mai redus. Pe de altă parte, selecţia adversă este fenomenul prin care asigurările vor deveni mai accesibile şi mai atractive pentru cei care prezintă un grad de risc mai mare, în timp ce acei asiguraţi cu un grad de risc mai scăzut ar fi descurajaţi să mai cumpere o poliţă din cauza preţului în creştere. Cu alte cuvinte, se mai arată în comunicat, şoferii cu un nivel ridicat de risc ar avea acces la o asigurare mai ieftină pentru un vehicul mai puternic şi mai rapid, astfel încât ar exista implicaţii negative din punctul de vedere al siguranţei în trafic.

Potrivit Uniunii, gradul mai ridicat de risc pe care îl prezintă şoferii fără experienţă, cu vârsta cuprinsă, de regulă, în intervalul 16-30 de ani, influenţează în mod direct nivelul primelor de asigurare de răspundere civilă auto pe care aceştia trebuie să îl achite. În general, şoferii tineri (cu vârsta sub 30 de ani) au o probabilitate mai mare de a provoca accidente, deci şi de a produce daune, realitate demonstrată atât de studii europene în domeniu, cât şi de statistica rutieră din România.

Te-ar putea interesa și: