Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES, UBB a reuşit astfel să urce cinci poziţii, de pe locul 41 pe care îl ocupa anul trecut, pe locul 36.

"Clasamentul reprezintă componenta regională a Clasamentului Internaţional al Universităţilor creat de QS şi vine în sprijinul studenţilor interesaţi de mobilităţi internaţionale, membri ai comunităţii academice şi pe cei interesaţi de politici educaţionale din regiunea EECA, a ţărilor în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală. În acelaşi timp, clasamentul contribuie la diferenţierea universităţilor pe plan regional şi mondial. Astfel, se urmăreşte analizarea performanţelor internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior", se arată în comunicatul UBB.

Potrivit sursei citate, acest top a fost realizat ţinându-se cont de nouă indicatori: reputaţia globală, productivitatea activităţii de cercetare bazată pe lucrările publicate de cadrele didactice, reputaţia universităţii la angajatori, impactul web, cadrele didactice cu titlul de doctor, factorul de impact al citărilor în lucrări, raportul dintre numărul de studenţi dintr-o universitate şi numărul de cadre didactice din acea instituţie şi perspectiva internaţională privind studenţii şi cadrele didactice.

În topul QS World University Rankings – Emerging Europe and Central Asia, se regăsesc 11 universităţi din România, prima situată dintre acestea fiind Universitatea din Bucureşti (pe poziţia 32), urmată de UBB (locul 36) şi de Universitatea Alexandru Ioan Cuza (locul 49).

Cea de-a treia ediţie a clasamentului EECA include 200 de universităţi din 21 de state, cu 50 mai multe decât ediţia precedentă. AGERPRES