Uniunea Europeană cere o anchetă! O companie din Germania este bănuită că și-a umflat conturile

Uniunea Europeană cere o anchetă! O companie din Germania este bănuită că și-a umflat conturile
Publicat de Leonard Bădilă la 26 iunie 2020, 16:20

Uniunea Europeană dorește realizarea unei anchete în cazul firmei de plăți online Wirecard. Compania germană este bănuită că și-a umflat conturile cu fonduri fictive.

Conform unei scrisori trimise joi seara către Steven Maijoor, preşedintele Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), Comisia Europeană a cerut ca această „analiză preliminară” să fie încheiată „cel mai târziu până pe 15 iulie”.

„Vom face acest lucru şi ne vom prezenta concluziile”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ESMA, David Cliffe, care a refuzat să facă alt comentarii cu privire la acest dosar.

Un scandal fără echivalent în sectorul financiar

Firma de plăţi online Wirecard, o companie germană cu 6.000 de salariaţi, a decis joi să se plaseze în insolvenţă după ce a fost bănuită că şi-a umflat conturile cu fonduri fictive din Filipine.

Guvernul german a denunţat „un scandal fără echivalent în sectorul financiar” şi a anunţat o înăsprire a controalelor în acest sector puţin supravegheat.

„În acest stadiu, această analiză preliminară ar trebui să vizeze stabilirea unei descrieri complet şi o evaluare a evenimentelor, inclusiv cât de adecvată a fost supervizarea acestor evenimente care au condus la falimentul Wirecard”, este transmis în scrisoarea Comisiei Europene, din care AFP a obţinut o copie.

Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat că această anchetă ar urma să determine „dacă au existat lipsuri în materie de supraveghere şi, dacă este necesar, să fie definită o linie de conduită posibilă”. „Ar trebui să clarificăm ce a mers prost”, a spus Dombrovskis, în condiţiile în care Germania se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a UE pentru şase luni la 1 iulie.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.