Compania are închiriaţi 2.500 de metri pătraţi încă din 2007. „Discuţiile  pentru renegocierea şi prelungirea contractului  au început la sfârşitul anului 2011 şi au fost finalizate în luna iunie 2012.  Am prezentat Unilever şi alte soluţii de relocare  a birourilor sale. Decizia finală a fost continuarea contractului  pentru următorii cinci ani în Băneasa Business & Technology Park datorită raportului excelent între calitate şi preţ pentru spaţiul oferit”, a declarat Andrei Bîrsan, directorul departamentului tranzacţii birouri din cadrul Cushman & Wakefield Romania, care a reprezentat Unilever în această tranzacţie.

Proiectul din Băneasa dispune de o suprafaţă închiriabilă de 26.000 metri pătraţi de birouri de clasa A+ şi are un grad de ocupare de 90%. Printre  chiriaşii se numără companiile DuPont, BMW, Eaton, Adidas, Nokia Siemens Networks, Rovere, Wienerberger, Sanador, Subaru Motors sau Romtelecom.