Laszlo Dioszegi a comentat decizia UEFA de a permite folosirea hărții Ungariei Mari la meciurile de fotbal și s-a delimitat ferm de demersurile de la Budapesta.

„Nu am auzit până acum de acest lucru și, vă zic sincer, nici nu ne interesează ce fac ei. Nu avem nicio treabă cu federația maghiară și cu ce decizii ia. Nu suntem subvenționați de Guvernul Ungariei și nu avem nicio obligație față de el. Este adevărat că stadionul a fost construit cu ajutor de acolo și s-au dat niște bani pentru academia de copii. Dar echipa mare nu are nicio legătură. Avem sponsori puternici, din România și din Ungaria. OTP și MOL sunt nume importante, branduri care au interese economice în România și de aceea ne susțin”, a spus acesta.

Patronul Sepsi, mesaj clar pentru Guvernul de la Budapesta

El a susținut că sunt echipe care sunt sponsorizate de benzinării din Austria și nimeni nu mai zice nimic.

„Vă repet, nu ne interesează ce face federația de la Budapesta. Noi jucăm în România și respectăm această țară. Ne interesează doar campionatul de aici. Nu cred că are de ce să fie afectată Sepsi în vreun fel de decizia UEFA”, a declarat președintele clubului covăsnean pentru ProSport.

Între timp, presa a dezvăluit câți bani le trimite Viktor Orban celor de la Sepsi. În raportul financiar al clubului Sepsi Sfântu-Gheorghe sunt prezentate încasări de peste 11 milioane de euro, fără precedent pentru gruparea covăsneană, însă mai mult de jumătate din sumă provine din subvenția din partea Guvernului Viktor Orban de la Budapesta.

Câți bani le trimite Viktor Orban celor de la Sepsi

Contabilitatea lui Sepsi pentru anul 2022 conține cifre uluitoare. În primul rând, clubul din Sf. Gheorghe anunță cele mai mari venituri all-time. De peste 11 milioane de euro. Nivelul e unul imens pentru o grupare care în urmă cu 4 ani abia depășea 3 milioane de euro. Chiar și față de anul 2021 creșterea e considerabilă: un surplus de aproape 50%, a arătat gsp.ro

Explicația acestui salt formidabil, a arătat sursa citată, o reprezintă o subvenție-record, din partea Guvernului Ungariei, care trece de 6 milioane de euro. Cuantumul banilor proveniți de la Budapesta reprezintă de 4 ori veniturile din drepturile TV, de 7 ori mai mult decât s-a încasat din partea UEFA și de 10 ori cât s-a produs de pe urma biletelor de intrare la meciuri. Dacă subvenția din partea Guvernului maghiar a fost realmente ieșită din comun pe anul 2022, în schimb, Sepsi și-a diminuat foarte mult veniturile din sponsorizări și publicitate.

Amintim că Federaţia Română de Fotbal a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că UEFA nu a autorizat cererea federaţiei maghiare de fotbal ca suporterii să afişeze la meciurile internaţionale steagul Ungariei Mari, aşa cum anunţase forul de la Budapesta.