New York Times: Nicolas Maduro a refuzat ultimatumul lui Donald Trump înainte de a fi capturat de forțele SUA

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, capturat sâmbătă de forțele militare ale Statelor Unite și scos din țară, a respins la finalul lunii decembrie 2025 un ultimatum transmis de președintele american Donald Trump. Potrivit The New York Times, Maduro a refuzat atât să demisioneze, cât și să accepte exilul în Turcia. Informația a fost publicată duminică de cotidianul american, care citează surse din SUA și Venezuela implicate în negocierile purtate între cele două părți.

„La sfârșitul lunii decembrie, domnul Maduro a respins un ultimatum al președintelui Trump de a părăsi funcția și de a se exila în Turcia”, a declarat publicația.

Cu câteva săptămâni înainte, oficiali americani au avansat-o pe vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodríguez, drept posibil succesor interimar al lui Nicolas Maduro. Potrivit publicației, intermediarii au reușit să convingă administrația Trump că Rodríguez ar urma să „protejeze și să sprijine” viitoarele investiții americane în sectorul energetic venezuelean. O sursă a declarat că Statele Unite consideră că pot colabora cu Rodríguez într-un cadru mai profesionist decât cu Maduro, relatează agenția de presă Baha.

Nicolas Maduro, arestat și dus la New York

Nicolas Maduro a fost încarcerat sâmbătă la New York, după ce a fost capturat de autoritățile americane, care și-au declarat intenția de a „coordona” tranziția politică din Venezuela și de a valorifica vastele rezerve de petrol ale țării.

Operațiunea desfășurată sâmbătă dimineață a avut un caracter spectaculos, provocând întreruperi de energie electrică în mai multe zone ale Caracasului și incluzând atacuri asupra unor obiective militare. Potrivit informațiilor, forțele speciale ale SUA i-au capturat pe Maduro și pe soția sa, Cilia Flores, transportându-i inițial cu elicopterul pe o navă a marinei americane aflată în larg, înainte de a-i transfera cu avionul în Statele Unite.

Imagini difuzate de televiziuni l-au arătat sâmbătă după-amiază pe președintele venezuelean Nicolas Maduro coborând sub escortă dintr-un avion pe un aeroport din nordul New York-ului, înainte de a ajunge în Manhattan cu elicopterul.

Casa Albă a publicat ulterior un videoclip în care Maduro, încătușat și purtând papuci de plastic, este escortat de agenți în sediul Drug Enforcement Administration (DEA), agenția federală antidrog. În imagini, liderul venezuelean saluta cu „Bună seara, La Mulți Ani”, înainte de a fi dus într-o închisoare federală din cartierul Brooklyn.

Nicolas Maduro urmează să se prezinte în fața unui judecător din New York la o dată încă neanunțată, cel mai probabil luni, pentru a răspunde acuzațiilor de „narcoterorism” și de import de cocaină în Statele Unite.

Liderul venezuelean, în vârstă de 63 de ani, și soția sa, Cilia Flores, în vârstă de 69 de ani, au fost capturați în timpul nopții de forțele americane, după o serie de lovituri aeriene asupra Caracasului și împrejurimilor, combinate cu luni de presiune militară din partea SUA în Marea Caraibelor.