Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului „Prima Casă„, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„În această seară au fost aprobate normele de aplicare ale programului ‘Prima Casă’. Reamintesc, în acest caz vorbim despre două categorii de beneficiari, respectiv cei care, până în prezent, erau în categoria beneficiarilor conform condiţiilor din programul ‘Prima Casă’, respectiv credite de până la 70.000 de euro, cu garanţii de stat de 50% şi avans 5% pentru locuinţe noi sau vechi. La aceştia se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care vor achiziţiona imobile cu valoare cuprinsă între 70.000 de euro şi 140.000 de euro. Odată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial, practic, programul (…) este disponibil pentru cei care doresc să achiziţioneze imobile cu credite cu garanţii de stat. Vorbim despre un plafon de aproximativ 1,6 miliarde lei, disponibil până la sfârşitul acestui an pentru acest program”, a declarat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

Ce locuințe pot fi achiziționate prin program

Potrivit normelor de aplicare beneficiarii pot achiziţiona în cadrul programului următoarele tipuri de locuinţe:

a) locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;

b) locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL;

c) alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadrate în categoriile prevăzute la lit. a) şi b).