Un taximetrist a primit lovitura vieții! Ce amendă fabuloasă a încasat pentru că a refuzat să transporte o persoană
A încasat o amendă record pentru că a refuzat un client. Un taximetrist a primit lovitura vieții. Acum trebuie să muncească luni de zile pentru a plătit suma cu care a fost amendat.
1000 de lei. Aceasta este amenda încasată de un taximetrist care a refuzat să transporte o persoană cu autism. Sancțiunea a fost dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma unei decizii luate cu unanimitate de voturi.
Și nu doar taximetristul a încasat-o. Și compania la care acesta lucrează a fost amendată cu aceeași sumă. Incidentul s-a petrecut la începutul acestui an, la finele lunii februarie.
Taximetristul a dat jos din maşină o adolescentă cu autism, spunând că „nu duce handicapaţi”.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.