Oficialul PNL, Rareș Bogdan, atribuie din nou injurii la adresa celor din PSD, în același mod ca până acum: pe o rețea de socializare. Rareș îi critică asupru pe cei care au votat legea recursului compensatoriu, și ține să precizeze efectele negative pe care aceasta le-a provocat.

„Alo, n-ați aflat că a fost un referendum pe 26 mai? Nici de eliberarea a aproape 19.000 de infractori, dintre care circa 1000 au recidivat? Vouă chiar nu vă este rușine?“, a scris Rareș Bogdan.

Reamintim că USR și PNL au propus abrogarea recursului compensatoriu şi revizuirea Constituţiei, ce au fost respinse prin vot de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor marți, 17 septembrie.

Propunerile USR şi PNL au fost respinse prin vot, iar deputatul liberal Gabriel Andronache a anunţat că va cere dezbaterea proiectului privind abrogarea recursului compensatoriu direct în plenul Camerei, fără raport. „Vedem că avem de a face cu o tergiversare şi doriţi să rămână în vigoare ca infractorii să-şi calculeze dinainte de ce vor beneficia”, a adăugat Andronache, potrivit g4media.