Un fost premier anunță prăpădul! Românii nu mai suportă. Cheltuieli de miliarde

Un fost premier anunță prăpădul! Românii nu mai suportă. Cheltuieli de miliarde
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 9 iunie 2020, 10:48
Din cuprinsul articolului

Un fost premier s-a dezlănțuit. Vor fi proteste de stradă masive în România. Oamenii nu mai suportă deloc situația creată. Este obligatoriu să ridicăm starea de urgență.

Fostul premier, Victor Ponta, este extrem de categoric. Starea de alertă nu mai trebuie prelungită. România se află pe buza prăpastiei.

Vor fi proteste de stradă

Victor Ponta face dezvăluiri incendiare. Ne-a costat 15 miliarde de euro în plus pentru că autorităţile au impus restricţii cu o lună mai mult decât vecinii din Bulgaria. Fostul premier susţine că oamenii nu mai rezistă psihic în cazul în care starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie. Dacă acest lucru va întâmpla, Ponta avertizează că ar putea izbucni proteste de amploarea celor din Statele Unite.

„Cred că economic România nu mai rezistă. Faptul că am stat o lună în plus, ne costă 15 miliarde de euro. 15 miliarde de euro ne costă că am stat mai mult decât bulgarii.

Cred că oamenii nu mai rezistă psihic. Dacă vreţi să iasă oamenii în stradă ca în SUA, mai daţi nu ştiu câte stări din astea”, a declarat Victor Ponta, la România TV.

Liderul Pro România a vorbit despre faptul că România se situează pe locul 57 în lume în topul celor mai sigure ţări din lume raportat la numărul de infecţii cu COVID-19.

„Forbes a publicat topul celor mai sigure ţări în pandemia COVID. Suntem pe locul 57. După ce ne-ai ţinut în case, ne-ai dat cele mai multe amenzi, cum suntem, domnule, pe locul 57?. Germania care e pe locul 2 are mult mai multe cazuri decât România. Noi ar fi trebuit să testăm mult mai mult. De aia suntem pe locul 57 pentru că minţim. Este o bătaie de joc la adresa României”, a adăugat fostul premier.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.