„Nu este o situație de urgență în care trebuie să evacuăm imediat, dar trebuie să organizăm lucrurile astfel încât consumul să fie cât mai eficient posibil”, a declarat el.

Plecarea din Ucraina, o modalitate de a apăra țara

Timchenko spune că sistemul energetic al Ucrainei devine mai puțin fiabil cu fiecare nouă lovitură rusească. De aceea, cel mai bun mod de a-l conserva este reducerea consumului. Potrivit acestuia ucrainenii ar trebui ia în considerare plecarea din Ucraina pentru a-și ajuta țara să câștige războiul împotriva Rusiei.

„Dacă ei (ucrainenii, n.r.) pot găsi un loc alternativ în care să locuiască pentru încă trei sau patru luni, va fi foarte bine pentru sistem”, a declarat Timchenko.

Directorul general al DTEK a explicat că prin sprijinirea sistemului energetic ucrainean, cetățenii contribuie la victorie. Reducerea consumului de energie electrică va asigura că există lumină în spitalele care îi salvează pe soldații răniți.

„Dacă vom consuma mai puțin, spitalele care au soldați răniți vor avea asigurată alimentarea cu energie electrică. Acest lucru ar putea explica faptul că, consumând mai puțin sau mutându-se, contribuie și ei”, a adăugat Timchenko.

Rușii continuă să atace infrastructura energetică a Ucrainei

Până acum, trupele ruse au efectuat șase atacuri cu rachete de mare amploare asupra Ucrainei: la 10 octombrie, 11 octombrie, 17 octombrie, 31 octombrie, 11 noiembrie și 15 noiembrie, provocând daune semnificative sistemului energetic.

Pe data de 15 noiembrie, Rusia a atacat masiv mai multe orașe ucrainene. S-au tras peste 90 de rachete asupra Ucrainei, dintre care 73 au fost doborâte de apărarea aeriană.

Din această cauză, au fost lovite aproximativ 15 instalații energetice din mai multe zone ale țării. Inginerii energeticieni au început pene de curent de urgență în aproape toată Ucraina.

Prim-ministrului Denis Șmihal spune că aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei a fost scos din funcțiune din cauza atacurilor cu rachete ale rușilor asupra infrastructurii critice a statului ucrainean. Acesta a subliniat că, dacă bombardamentele vor continua, întreruperile de curent programate și de urgență din Ucraina ar putea deveni mai frecvente și mai lungi.

Cu o zi înainte, DTEK a anunțat că este posibilă o pană de curent, dar poate fi evitată dacă avariile sunt reparate la timp. Este însă nevoie de mai mult timp pentru a restaura complet sistemul.