Ucraina își va reface sectorul energetic pentru iarna viitoare

Luni, 24 aprilie 2023, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a avut o şedinţă de coordonare cu responsabilii din regiunea ucraineană Jîtomîr, fiind discutate aspecte legate de securitate, starea economică, situația socială și situaţia de la graniţa Ucrainei, el mulţumindu-le detaşamentelor de grăniceri.

„Am luat decizii, în special, pentru a reface sectorul energetic după atacurile ruseşti. Deja pregătim sectorul energetic pentru iarna viitoare”, a precizat oficialul ucrainean.

În timpul vizitei sale de lucru de la Jîtomîr, Volodimir Zelenski a discutat aspecte legate de apărare cu premierul Estoniei, Kaja Kallas, având în vedere că acest stat a oferit una dintre cele mai rapide şi ample asistenţe militare pentru Ucraina, de la arme de artilerie până la proiectile şi arme pentru apărarea anti-aeriană. S-a discutat, totodată, și despre armele şi muniţia implementate de alţi parteneri ai Ucrainei din Uniunea Europeană (UE).

Volodimir Zelenski s-a întâlnit, totodată, și cu studenţii de la Politehnica din Jîtomîr.

„Mai întâi, a fost vizita primului-minstru al Estoniei, Kaja Kallas. Negocieri şi semnarea Declaraţiei Comune. Îi sunt recunoscător doamnei prim-ministru şi întregului popor estonian pentru sprijinul clar şi de neclintit în mişcarea noastră spre Uniunea Europeană şi NATO – punctele relevante despre Alianţă sunt incluse în declaraţie.

Jîtomîr nu a fost ales întâmplător pentru discuţiile noastre. În regiunea Jîtomîr a fost implementat un proiect de reconstrucţie, care pune Estonia pe primul loc – primul loc în ceea ce priveşte rapididatea cu care ceea ce a fost stabilit este implementat. În oraşul Ovruch, regiunea Jîtomîr, reconstrucţia unei grădiniţie urmează să fie finalizată până la 1 iunie – cu ajutorul Estoniei. Proiectul va fi extins. Sunt şi alte proiecte de reconstrucţie şi sunt sigur că le vom implementa pe toate”, a declarat, luni, Volodimir Zelenski în cadrul unui videoclip postat pe canalul de Youtube „Biroul președintelui Ucrainei”.

„A fost o discuţie frumoasă, plină de energie. Tocmai pentru asta luptăm pentru întreaga Ucraină – pentru ca ai noştri copii, toţi studenţii ucraineni din fiecare zonă a ţării să se simtă liberi, să se bucure de libertate, să aibă parte de educaţie şi să se realizeze în viaţă cum îşi doresc. Şi asta se va întâmpla. Ucraina îşi va apăra libertatea”, a adăugat preşedintele Ucrainei.

Letonia şi Estonia se așteaptă la o foaie de parcurs precisă privind aderarea Ucrainei la NATO

Declarațiile sale au fost făcute la câteva ore distanță după ce Letonia şi Estonia au anunțat că vor progrese clare în ceea ce priveşte cererea Ucrainei de aderare la NATO, atunci când liderii Alianţei Nord Atlantice se vor reuni la Summit de la Vilnius (Lituania), organizat la mijlocul lui iulie 2023.

„Ne aşteptăm la o foaie de parcurs precisă pentru Ucraina pe drumul său spre NATO. Consider că aceasta este în conformitate cu interesele comune ale NATO şi de asemenea ale Ucrainei, precum şi în interesele de securitate ale întregii Europe şi ale lumii. Aderarea Ucrainei la NATO ar întări securitatea tuturor membrilor Alianţei”, a declarat, luni, preşedintele Letoniei, Egils Levits, după ce a avut o întrevedere oficială cu președintele Estoniei, Alar Karis, la Riga, relatează agenția de presă dpa.