Potrivit unui comunicat al SRJ MediaSind, “constatând prin nerespectarea angajamentelor semnate de către conducerea TVR devine o regulă, că angajaţii celei mai mari instituţii de presă din ţară pierd constant drepturi importante, fiindu-le, astfel, afectate atât situaţia financiară, cât şi stabilitatea locurilor de muncă, constatând că în TVR se mimează activitatea sindicală iar unii lideri primesc funcţii de conducere şi salarii mărite, observând că au fost făcute angajări preferenţiale şi fără respectarea legislaţiei, inclusiv membri ai Consiliului de administraţie, în data de 9 aprilie 2019 MediaSind – TVR a notificat pe preşedintele-director general, Doina Gradea să pună la dispoziţie o serie de informaţii publice.

Acestea vizau: numărul total al angajărilor efectuate în SRTV, defalcate pe intervalele octombrie 2017 – martie 2018 şi aprilie 2018 – martie 2019; numărul angajărilor prin concurs, denumirea posturilor ocupate şi a structurilor de care aparţin, defalcate pe perioadele precizate; numărul angajărilor prin examen, denumirea posturilor ocupate şi a structurilor de care aparţin, defalcate pe perioadele menţionate; câte dintre angajările efectuate în perioadele precizate au respectat principiul recrutării interne prioritare, concretizate prin anunţuri de recrutare internă; numărul cazurilor în care posturile vacante sau temporar vacante au fost ocupate de salariaţi ai SRTV, denumirea posturilor, a structurilor de care aparţin şi numele salariaţilor câştigători;

câte dintre angajările efectuate în perioadele precizate au fost precedate de publicitate prin mijloace de informare în masă şi prin afişaj la sediul SRTv; câte comisii de examen/concurs responsabile de angajările efectuate în perioadele precizate au avut în componeţă ca membru cu drepturi depline a unui delegat din partea Sindicatului reprezentativ; care au fost angajările efectuate în absenţa reprezentantului sindicatului şi motivele care au dus la aceste situaţii (lipsa înştiinţării oficiale din partea angajatorului sau lipsa de răspuns a Sindicatului reprezentativ).

“În data de 19.04.2019, SRTV a transmis adresa nr. C/322/2019 prin care răspunde doar la unele întrebări, omiţând să prezinte denumirea posturilor ocupate precum şi numele salariaţilor declaraţi câştigători în urma concursurilor sau examenelor organizate. Din aceste motive, SRJ MediaSind a depus în data de 22.04.2019 o Reclamaţie administrativă, invocând faptul că răspunsul oferit este incomplet şi superficial şi că sunt aşteptate toate informaţiile solicitate, pentru a evita un nou proces.

La această ultimă solicitare conducerea instituţiei nu a trimis niciun răspuns. În aceste condiţii, SRJ MediaSind a decis să se adreseze instanţei, pentru a obliga conducerea TVR să facă publice informaţiile solicitate”, se mai precizează în comunicatul citat de Agerpres.

SRJ MediaSind mai semnalează că, în acest moment, pe rolul instanţei se află mai multe procese ce au ca obiect lipsa de transparenţă faţă de cheltuirea banului public, nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, neacordarea voucherelor de vacanţă, diminuarea drepturilor angajaţilor, lipsa de transparenţă în privinţa facilităţilor acordate sindicatului său de casă, SPUSTv , precum şi “dezmăţul financiar” privind contractele juridice încheiate cu diverse case de avocatură.

“Atitudinea dictatorială a şefei TVR, Doina Gradea, a fost de fiecare dată sancţionată de organizaţiile naţionale şi internaţionale de presă, care au protestat şi au cerut Parlamentului să o demită de urgenţă de la conducerea instituţiei, mai precizează reprezentanţii sindicatului.