Liga Studenților (LS IAȘI) au denunțat organizarea în secret a întâlnirii Consorțiului Universitaria de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la cererea rectorului Tudorel Toader și utilizarea de forță împotriva studenților care au dorit să participe la discuțiile evenimentului, cerând universităților membre din Consorțiu să condamne practicile totalitare ale lui Toader.

Totodată, organizația cere celor cinci universități să transparentizeze activitatea Consorțiului, să susțină eforturile de depolitizare și declientelizare a sistemului de învățământ superior și să își asume concret rolul de repere morale în spațiul academic românesc, se arată într-un comunicat de presă al LS Iași.

Weekendul acesta, în zilele de 21-23 iunie, a avut loc la Iași reuniunea Consorțiului Universitaria, un grup academic format din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), Universitatea din București (UB), Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), Academia de Studii Economice din București (ASE) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Într-un comunicat de presă,  LS Iași a amintit că, dacă în trecut aceste reuniuni erau anunțate în mod public și erau transparente, de data aceasta, la cererea rectorului Tudorel Toader, Universitatea „Cuza”, în calitate de gazdă, nu a promovat deloc evenimentul. „Live-ul de la deschidere a fost fără sunet, iar sala a fost aproape goală. Mai mult, s-a încercat limitarea listei de invitați și a restricționat accesul membrilor comunității academice la discuții, în special al studenților. Invitații nu au primit un program clar, iar indicațiile privitoare la sălile în care se desfășurau întâlnirile au fost schimbate, de frică ca vreun student sau o altă persoană să îl pună pe Toader într-o poziție rușinoasă în fața invitaților la Consorțiu. Studenții care se plimbau prin universitate au fost legitimați de către agenții de pază ai universității și agenți în civil.”, au susținut studenții.

Aceștia au menționat că apropiații lui Toader au lansat zvonul că președintele Ligii Studenților (LS IAȘI), SilvianEmanuel Man, ar fi un individ periculos, urmărind să atenteze la integritatea fizică și chiar la viața rectorului. Agenții de pază l-au percheziționat de două ori în cursul zilei de sâmbătă, cu acuzația că ar putea avea o bombă artizanală asupra lui. La un moment dat, a fost agresat fizic și a trebuit să fugă din clădirea universității.

„În loc să își facă scenarii paranoice și să instaureze un regim de „poliție academică” ca pe vremea epurărilor comuniste din anii ’40, Tudorel Toader ar trebui mai bine să explice de ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, de la preluarea mandatului de rector de către domnia sa în 2016, a pierdut 300 de poziții în clasamentele internaționale QS World University Rankings, trecând de pe poziția +700, sub primele 1000 de universități din lume.

Totodată, considerăm ipocrită atitudinea lui Tudorel Toader față de alți doi rectori din țară: Ioan-Aurel Pop (UBB) și Mircea Dumitru (UB).

Nu de puține ori, pentru a-și justifica suspendarea, Toader s-a comparat cu Pop, considerând asumarea funcției de ministru al Justiției un echivalent al alegerii în funcția de președinte al Academiei Române. Îi atragem atenția domnului Toader că „onoarea” de a fi avocatul politicienilor cu probleme penale nu are nicio legătură cu funcția de președinte al celui mai mare for științific din țară și că o astfel de comparație jignește elitele cercetării românești. Mai mult, există o diferență colosală între un medievist erudit, care vorbește fluent cinci limbri stăine și care are o deschidere academică excelentă în universitățile occidentale și un jurist care și-a construit CV-ul în mare parte cu publicații la Bălți, fără impact relevant și care cunoaște două limbi stăine la nivel de absolvent de liceu.

Tudorel Toader a stat la masă cu Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, pe care deunăzi îl critica față de studenți, acuzându-l că răspunde la ordinele politice ale USR-PLUS și ale SRI, prin faptul că a cerut retragerea titlului de doctor în filosofie pentru Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii din partea PSD”, au menționat aceștia.