Tudor Giurgiu, presedintele director general al Televiziunii publice, si-a inaintat, vineri, demisia Parlamentului si Consiliului de Administratie al Societatii Romane de Televiziune(SRTv), la cateva saptamani dupa prezentarea raportului financiar al institutiei.

Intr-o scrisoare adresata presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, Giurgiu isi motiveaza decizia spunand ca nu mai poate garanta pe viitor independenta editoriala a televiziunii publice si nu mai mai este motivat pentru a continua la conducerea institutiei. In plus, Tudor Giurgiu acuza “mizerabila campanie de presa din partea unor trusturi si presiunile” la care a fost supus, pe fondul acestei campanii si a raportului financiar al institutiei opozitia pregatind “exterminarea” sa din fruntea TVR.  

“Singurul lucru de care sunt “vinovat” este o dorinta poate prea mare de a provoca schimbarea la fata a TVR, pe un termen scurt, cu orice pret. Din pacate, constat cu tristete ca nimeni nu e interesat ca TVR sa progreseze cu adevarat, sa aiba resurse financiare stabile, sa se schimbe. Nici politicienii, nici angajatii din televiziune, trusturile de media concurente cu atat mai putin”, a mai explicat Giurgiu in scrisoare.  

Potrivit legii, Tudor Giurgiu va asigura interimatul functiei de director general pentru inca 30 de zile, pana la data de 2 iunie. Giurgiu a fost validat ca presedinte-director general al SRTv la sfarsitul lunii iunie 2005.

 

Sursa: Capital 04 Mai 2007