Tudor Chirilă nu uită și nu iartă. Unul dintre cei mai aprigi contestatari ai PSD și ALDE sună adunarea pentru protestul din 10 august. La doar un an de la evenimentele sângeroase din Piața Victoriei, solistul trupei Vama anunță că va fi prezent din nou în fața Guvernului.

„Anul acesta va fi din nou un miting pe 10 august, iar noi o să fim acolo pentru că nu trebuie să uităm”, a spus Tudor Chirilă în timpul unui concert la Mangalia. Solistul trupei Vama le-a vorbit spectatorilor despre protestul din urmă cu un an, când jandarmii au intervenit în forță și în urma căruia au „rămas umilirea, gazele lacrimogene și copiii plecați traumatizați din Piața Victoriei”, este mesajul lui Tudor Chirilă.

Vedeta ProTV a transmis mesajul de pe litoral, înaintea piesei „În țara-n care m-am născut”. „Am făcut acest cântec înainte de mitingul de anul trecut, din 10 august, unde știm cu toții ce s-a întâmplat. Lumea a fost gazată, violentată, bătută, agresată și, mai ales, umilită. A fost o diversiune care să poată să le dea hoților de la putere dreptul să spună că noi cei din Piață am încercat o lovitură de stat. Pentru mine a fost …am ceva ani și am mai participat… Eram foarte mic, eram puști și am participat la mineriade. Și atunci diversiunea a funcționat.

Dar anul asta …și anul trecut diversiunea nu a funcționat, pentru că există internet, pentru că oamenii comunicau și pentru că diversiunea se demonta. Dar ce a rămas a fost umilirea, gazele lacrimogene, copiii plecați din Piată traumatizați”, a afirmat liderul trupei Vama.

Tudor Chirilă nu va fi singur în Piața Victoriei. Și colegii lui de trupă îl vor însoți sâmbătă.

 

 

Te-ar putea interesa și: