Autoritatea de verificare a contestaţiilor – Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – a recomandat CFR reevaluarea rezultatului licitaţiei pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Vinţu de Jos – Simeria, recomandând în acelaşi timp ca rezultatul reevaluării să fie anunţat în maximum zece zile, adică pe 26 decembrie, conform informaţiilor remise Agerpres de reprezentanţi ai CFR SA.

Iniţial, comisia de evaluare pentru lucrarea de reabilitare a tronsonului Vinţu de Jos – Simeria, parte integrantă a secţiunii Coşlariu – Simeria, a atribuit contractul asocierii de firme Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euro Construct – Transferoviar Grup.

În afara consorţiului desemnat câştigător, în finală s-a mai calificat consorţiul FCC-Alpine-Azvi-Straco, care a contestat decizia comisiei în baza unor recomandări făcute de UCEVAB (Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice) pe baza unor clarificări date de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice ANRMAP, altă autoritate de verificare, deşi iniţial aceste două autorităţi validaseră alegerea făcută de către comisia de evaluare.

În baza răspunsurilor celor două autorităţi, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor /CNSC/ a dat câştig de cauză contestatarilor, deşi aceştia fuseseră descalificaţi pentru că modificaseră preţul după depunerea ofertelor şi pentru că nu prezentaseră unele documente de calificare.

Totodată, Consiliul a solicitat reevaluarea ofertelor calificate, şi asta cu celeritate până la 26 decembrie, după Crăciun, însă cel mai probabil procesul se va prelungi apoi la Curtea de Apel, indiferent de decizia comisiei de evaluare.

Şi în cazul licitaţiei pentru reabilitarea altui tronson, Tronsonul 1 al liniei de cale ferată – Frontieră – Curtici – Arad-Km 614, rezultatul licitaţiei a fost contestat însă aici procedura a fost mai simplă, lotul având o valoare mai mică, de 248,19 milioane de euro, fiind în cele din urmă atribuit câştigătorului iniţial.

Proiectul Vinţu de Jos – Simeria cuprinde lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii şi suprastructurii, electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii feroviare (inclusiv GSM-R) şi lucrări de construcţii civile în staţii.

Termenul pentru depunerea contestaţiilor este de 10 zile de la primirea comunicării.

Contractul va fi co-finanţat de Comisia Europeană (85%), prin Fondul de Coeziune, şi de Guvernul României (15%) cu fonduri de la bugetul de stat.

Obiectivul prioritar al contractului este modernizarea Axei Prioritare TEN-T 22, în conformitate cu cerinţele traficului feroviar internaţional şi îndeplinirea condiţiilor tehnice necesare pentru circulaţia trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h.
SURSA: Agerpres