'UNTRR a semnalat încă de la finalul anului trecut abuzurile organelor de control, care au recalificat retroactiv sumele acordate şoferilor cu titlu de diurnă neimpozabilă drept venituri de natură salarială şi, prin urmare, au calculat impozit pe veniturile din salarii, contribuţii sociale şi accesorii la toate aceste sume. Dacă măsura s-ar aplica la toată industria de transport ar însemna că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar trebui să colecteze taxe şi impozite de la transportatori de şase miliarde de euro, sumă care ar duce la falimentul întregii industrii, cu consecinţe deosebit de grave pentru economia ţării. De aceea, cerem Guvernului şi Parlamentului să clarifice legislaţia în domeniu, deoarece diurna acordată şoferilor profesionişti nu poate fi încadrată în aceeaşi categorie cu sumele plătite angajaţilor pe drepturi de autor, PFA sau cu impunerea unor contribuţii sociale pentru dividende de câţiva lei', se arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, plata diurnei (indemnizaţiei de delegare) către şoferii din transportul internaţional de mărfuri, pentru deplasările pe care aceştia le desfăşoară, a reprezentat o constantă în ultimii 25 de ani în România. 

'Aceste sume, respectiv diurnele plătite către şoferii din transportul internaţional de mărfuri, nu au fost reîncadrate niciodată din punct de vedere fiscal ori supuse impozitelor. În acest context, cerem modificarea Legii 223/2007 prin includerea expresă şi a transportului rutier internaţional de marfă şi persoane. Instanţele judecătoreşti, prin hotărâri irevocabile, au stabilit la rândul lor că, din punctul de vedere al legislaţiei muncii, activitatea şoferilor are natura unei delegări şi au obligat angajatorii la plata sumelor cuvenite cu titlu de diurnă, recunoscând astfel acordarea acesteia şi pentru şoferi, în aceleaşi condiţii ca pentru orice altă categorie de angajaţi', se mai spune în comunicatul citat. 

AGERPRES