Uzina din localitatea Kralupy nad Vltavou, Cehia, era specializată în producţia de cauciuc sintetic şi polistiren. Ancheta declanșată de autoritățile cehe este în curs de desfășurare, potrivit stirileprotv.ro.

Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Praga a vizitat și unitățile medicale în care au fost internate persoanele rănite pentru a se asigura că printre acestea nu sunt și cetățeni români. Misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării și notificării familiilor celorlalți doi cetățeni români decedați.

Ambasada României în Republica Cehă monitorizează cu prioritate situația și menține în permanență legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, inclusiv pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite.”

În total, şase oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi grav. Circumstanţele tragediei nu sunt încă foarte clare.

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Consiliul European de la Bruxelles, a transmis condoleanţe familiilor celor care au pierit în explozie. Iohannis a solicitat autorităţilor române să întreprindă de urgenţă toate demersurile necesare pentru ca familiile victimelor cetăţeni români să primească asistenţa de care au nevoie. 

Liviu Dragnea a transmis și el un mesaj de condoleanţe familiilor îndoliate: "Îmi exprim întreaga solidaritate şi compasiune faţă de toţi cei afectaţi de această tragedie şi le doresc însănătoşire grabnică celor răniţi".

Viorica Dăncilă a precizat că se află în permanentă legătură cu Ministerul Afacerilor Externe pentru a se asigura că se oferă ajutorul necesar. 

"Am aflat cu durere despre accidentul produs la o uzină chimică din Cehia, în urma căruia şi-au pierdut viaţa mai multe persoane, între care şi cetăţeni români. Transmit întreaga mea compasiune şi solidaritate familiilor îndurerate. Sunt în permanentă legătură cu Ministerul Afacerilor Externe, care a luat imediat toate măsurile de urgenţă şi a făcut toate demersurile necesare pentru ca familiile victimelor cetăţenilor români să primească asistenţa consulară de care au nevoie", a afirmat Viorica Dăncilă, conform unui comunicat transmis de Guvern. 

Marketa Johnova, purtător de cuvânt al poliţiei: “Producţia era oprită temporar, iar muncitorii lucrau la dezafectarea unei construcţii când a avut loc explozia. Deflagraţia nu a fost urmată de un incendiu. Din păcate, şase oameni au murit.”

Directorul uzinei a declarat, la rândul său, că deflagraţia s-a produs în interiorul unui depozit pentru combustibil şi alte substanţe chimice. Iar presa cehă înaintează varianta că explozia s-a produs când lucrătorii curăţau o cisternă care a sărit în aer.