Trafic de arme şi muniţie în România! Percheziţii uriașe în zeci de judeţe din țară, inclusiv București

Trafic de arme şi muniţie în România! Percheziţii uriașe în zeci de judeţe din țară, inclusiv București

SURSA FOTO: Inquam Photos, Justinel Stavaru

Publicat de Bogdan Ungureanu la 9 decembrie 2021, 18:36

Percheziţii de amploare în România, joi dimineaţă. Oamenii legii au descins la peste 100 de adrese din zeci de judeţe din ţară, dar şi în Capitală. Cum erau livrate arme de foc şi muniţie către cumpărătorii din România?

Percheziţii de amploare în România! Totul s-a întâmplat joi dimineaţă, în Bucureşti şi în alte 36 de judeţe ale ţării.

Peste 100 de descinderi în zeci de judeţe şi în Capitală, într-un dosar uriaş de trafic de arme

Mai exact, poliţiştii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR au efectuat 103 percheziţii în Capitală şi în 36 de judeţe, totul într-un dosar ce priveşte nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.

Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.

“În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.

Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu”, transmit oamenii legii.

La acţiune au participat mai bine de 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.

Livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid, după ce armele şi muniţiile erau introduse pe teritoriul României.

Zeci de arme au fost confiscate de către poliţişti, în urma descinderilor

După cele peste 100 de percheziţii, poliţiştii au prezentat şi bilanţul acţiunii. Zeci de arme au fost ridicate, a transmis Poliţia Română.

“În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 53 de arme lungi neletale, de tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 10 pistoale de tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 22 de pistoale de autoapărare, cu gaze, de calibrul 9mm, 28 de arme de tip airsoft, un pistol de semnalizare, supus autorizării, 2 arme lungi cu proiectile din cauciuc, o armă lungă confecționată artizanal, 2 arbalete supuse notificării, 2 cartușe letale, 43 de articole pirotehnice, precum și 211 pachete de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă”, precizează oamenii legii.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.