Toți cei care au acest iPhone trebuie să facă update imediat! Risc maxim de securitate

Toți cei care au acest iPhone trebuie să facă update imediat! Risc maxim de securitate
Publicat de Alecsandru Ion la 24 septembrie 2021, 13:57

Deținătorii de dispozitive Apple trebuie să își facă acest update imediat! Risc maxim de securitate, în condițiile în care hackerii pot prelua de la distanță controlul asupra telefonului sau tabletei, având permisiuni totale.

Deținătorii de dispozitive Apple trebuie să își facă acest update imediat! Un patch lansat de urgenţă , pentru o versiune mai veche de iOS, folosită de iPhone-uri şi iPad-uri lansate cu mai mulţi ani în urmă, vine să rezolve o nouă problemă de securitate gravă.

Nu este prima dată când în acest an când compania americană de confruntă cu astfel de probleme grave de securitate.

Deținătorii de dispozitive Apple trebuie să își facă acest update imediat! Vulnerabilitate foarte gravă

Apple continuă seria ce pare interminabilă a patch-urilor de securitate pe care a trebuit să le lanseze anul acesta, cu un update ce poartă titulatura CVE-2021-30869 şi vine să rezolve o vulnerabilitate exploatată deja de hackeri.

Problema se regăseşte în kernel-ul sistemului de operare şi permite hackerilor să ruleze de la distanţă cod cu privilegii maxime pe dispozitivele compromise. Cu alte cuvinte, un hacker poate să dea ce comenzi vrea pe un device pe care a pătruns folosind această vulnerabilitate.

Sunt afectate iPhone 5S, iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPad Air, iPad mini 2, iPad mini 3 şi iPod touch (gen 6). Acestora li se alătură sistemele cu versiunea 2021-06 de macOS Catalina, potrivit news.ro.

An 2021 deosebit de agitat pe partea de securitate

Ca de obicei în cazurile vulnerabilităţilor atât de grave, utilizatorilor acestor dispozitive li se recomandă să instaleze cât mai rapid update-ul.

Apple a avut un an 2021 deosebit de agitat pe partea de securitate, până acum. Începând cu februarie, aproape că nu a fost lună în care compania americană să nu fie nevoită să lanseze cel puţin patch de securitate. Şi, de cele mai multe ori, vulnerabilităţile vizate erau de tip 0-day.

Apple este o companie din Silicon Valley cu sediul în Cupertino, California. Cunoscută mai ales pentru proiectarea dezvoltarea și comercializarea electronicelor de consum, software de calculator și a serviciilor online.

Este considerată a fi una dintre cele 5 (Big Five) cele mai mari companii de tehnologia informației din USA, pe lângă Amazon, Google, Microsoft și Facebook.

Printre produsele și serviciile cele mai cunoscute și de succes, se numără: iPhone, iPad, iPod, Mac și iTunes.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.