Pelicula, regizată ca şi episodul precedent de Christopher McQuarrie şi filmată în mare parte în Franţa, a încasat 61,5 milioane de dolari în cinematografele din Statele Unite şi Canada de vineri până duminică.

În acest nou film al seriei, Ethan Hunt şi echipa sa IMF (Impossible Mission Force), specializată în spionaj în condiţii extreme, demarează într-o cursă contra-cronometru pentru recuperarea plutoniului furat de o organizaţie teroristă internaţională.

''Este cel mai bun debut al unui film din această serie'', a precizat Paul Dergarabedian, expert al societăţii ComScore, într-un comunicat.

Un omagiu muzical adus trupei suedeze Abba, comedia ''Mamma Mia! Here We Go Again'' se menţine pe cea de-a doua poziţie a box-office-ului, cu 15 milioane de dolari încasări realizate în acest weekend. De la lansare, în urmă cu două săptămâni, a acumulat 70,4 milioane de dolari. Potrivit lui Dergarabedian, pelicula a generat 167,3 milioane de dolari încasări la nivel mondial.

''Equalizer 2'', cu Denzel Washington în rolul principal, a fost detronat de ''Mission Impossible'' de pe prima poziţie în clasament şi se află pe locul al treilea, cu 14 milioane de dolari. În două săptămâni, a realizat 64,2 milioane de dolari încasări.

Pe cea de-a patra poziţie, se află ''Hotel Transylvania 3: Summer Vacation'', în care familia contelui Dracula porneşte în croazieră cu ocazia vacanţei de vară. Filmul a încasat 12,3 milioane de dolari în trei zile şi 119,2 milioane în trei săptămâni.

Filmul de animaţie ''Teen Titans go! to the movies'', lansat în această săptămână, se află pe locul al cincilea, cu 10,5 milioane de dolari încasări. Pelicula este o adaptare a unei serii de televiziune pentru copii, iar vocile personajelor sunt redate de actorii Nicolas Cage, Kristen Bell, Will Arnett, Tara Strong, James Corden, Jimmy Kimmel.

Te-ar putea interesa și: