Încă din mometul lansării pe piață a primei variante, Tiguan a fost privit ca un  frate mai mic și mai puțin potent pe drumuri neamenajate al mărețului Touareg. În timp, modelul Volkswagen a dovedit că își poate crea un segment propriu de clienți, în mare parte „furat“ de la foste vedete ale clasei SUV-urilor compacte care nu au reușit să se adapteze rapid la dorințele clienților.
Actuala variantă împinge mai departe limitele, fiind un vehicul mult mai ușor de condus în oraș, foarte stabil pe șoselele virajate, chiar  și la viteze superioare, și destul de descurcăreț atunci când are de-a face cu deplasări în teren accidentat. Desigur, nu are abilitățile off-road ale unui  veritabil cățărător, dar este destul de greu să îl pui în dificultate atunci când sub roți nu se mai află asfalt, ci pământ, macadam sau noroi.
În ton cu vremurile
Modificările stilistice la care au apelat designerii de la Volks­wagen pentru a diferenția această nouă variantă de cea anterioară au scos din calcul stilul efeminat, mizând pe forță și agresivitate. Însă fără a schimba radical liniile vehiculului. În habitaclu, spațiul și confortul sunt pe primul plan, iar în privinţa ergonomiei, puţini pot găsi un concurent serios. Chiar şi legendara austeritate care domina planşa de bord a tuturor modelelor Volkswagen pare să se fi estompat.
Verisunea testată de noi, Track&Style, este poate cea mai indicată atunci când ai în plan să achiziționezi un vehicul cu care să poți merge atât în oraș, pentru a-ți îndeplini sarcinile zilnice, cât și la picnic, într-o poiană la munte.
Unghiul de atac de 28 de grade dă vehiculului posibilitatea de a aborda cu ușurință pantele fără a deveni un impediment când mașina rulează  cu viteză pe șosea.
De fapt, pe șosea se simte mult mai pregnant evoluția actualei variante față de cea anterioară. Motorul diesel de 2 litri, care pune la dispoziția șoferului 140 CP, propulsează vehiculul de 1,6 tone fără prea mult efort, iar zgomotul care pătrunde în habitaclu este surprinzător de redus. Dacă optați și pentru performanta cutie de viteze automată DSG7, modul în care mașina schimbă treptele vă va încânta cu siguranță. Același ansamblu motor-cutie te poate face să uiți că trebuie să treci pe la benzinărie grație unui consum mixt de numai 6l/100 km. Practic, indicatorul de realimentare se aprinde abia după ce ai parcurs 1.000 de kilometri.
Tehnologie fără limite
Gândit, așa cum spuneam, ca o alternativă mai mică și mai fâșneață la Touareg pentru cei care apreciază evadările în natură, dar trebuie să se descurce ușor și în spații strâmte, Tiguan poate fi achiziționat pornind de la un preț cu TVA de 22.631 euro. Desigur, la acest preț sunteți nevoiți să vă mulțumiți cu varianta cel mai puțin dotată, Trend&Fun echi­pată cu propulsorul 1.4 TSI – 122 CP și cutie manuală cu șase trepte. Cei mai dornici de aventură trebuie să scoată din buzunar minimum 26.308 euro, contravaloarea celei mai ieftine versiuni cu tracțiune integrală, 1.4 TSI – 160 CP.
Pentru a avea însă la dispoziție o mașină bine echipată, confortabilă, puternică, economică și cu reale abilități de a se descurca în afara șoselelor, este nevoie să puneți pe masa dealerului 32.204 euro, adică exact contravaloarea versiunii Track&Style, testată de Capital.
Această sumă vă grantează prezența în pachetul de dotări a unui computer de bord „Premium“, control automat al farurilor cu funcție cornering, program de rulare off-road, șase air-baguri, sistem electronic de stabilitate (ESP), scaune sport, mese rabatabile pe spătarele scaunelor din față, detector de oboseală, geamuri laterale spate și lunetă cu tentă fumurie și multe altele.
Printre concurenții redutabili ai noului Tiguan se numără Toyota RAV4, Hyundai ix35, Ford Kuga și KIA Sportage.