Tot mai multe vești ademenitoare vin în ultima vreme din economie. În SUA se angajează și se consumă mai mult. În zona euro, recesiunea se manifestă mai domol decât ne-am fi așteptat. Restructurarea datoriilor Greciei, primul caz de acest fel înregistrat în lumea dezvoltată în ultimii 60 de ani, a decurs lin. Ca răspuns la aceste semne, piețele financiare sunt în creștere constantă, răsuflând ușurate că s-a evitat o nouă prăbușire – mai ales în privința Europei, care la finalul anului trecut a scăpat la mustață de un cutremur de magnitudinea Lehman Brothers. Indicele mondial MSCI a urcat cu aproape 9% de la începutul anului și cu 20% din octombrie, când atinsese pragul critic.
Nici nu e de mirare că, după o perioadă atât de întunecată, piețele se entuziasmează la orice semn bun. Totuși, optimismul nu trebuie să depășească anumite limite.  E posibil ca, din cauza recesiunii din Europa, dar și a unor economii emergente mai puțin exuberante, creșterea economică să încetinească anul acesta.
Iar riscuri sunt în continuare cu zecile. Din 2008 încoace, speranțele investitorilor într-o creștere susținută și de durată au fost înșelate de prea multe ori – fie din cauza politicilor nefericite (măsuri de austeritate prea dure și prea rapide), fie a ghinionului (se încadrează aici scumpirea bruscă a petrolului), fie, pur și simplu, pentru că și-au dat seama că revenirile economiilor marcate de bubble-uri sunt adesea fragile și nesigure. Așa se face că, dacă tensiunile dintre Occident și Iran legate de programul nuclear escaladează, se va ajunge din nou la scumpirea petrolului și, automat, la haos pe piețe. Mai sunt o mulțime de alte exemple în care elemente imprevizibile pot trage din nou economia globală în recesiune. Fără boom economic de data asta.
Din fericire pentru președintele care speră să fie reales în noiembrie, economia cu cele mai bune perspective este cea americană. Aici, veștile bune sunt atât ciclice – ratele încurajatoare de angajare duc la creșterea veniturilor și a consumului -, cât și structurale, pe măsură ce devine evident că rănile rămase de pe urma prăbușirii imobiliarelor sunt aproape vindecate. Scoțând din calcul valul de recrutări pe termen scurt necesar pentru realizarea recensământului din 2010, în intervalul noiembrie-ianuarie, în SUA au fost create, proporțional, mai multe locuri de muncă decât din 2006 încoace. În paralel, prețurile imobilelor continuă să scadă, însă numărul tranzacțiilor și al construcțiilor noi e în creștere. Creditarea populației a repornit, iar măsurile de austeritate s-au domolit.
În perioada de boom financiar, nimeni nu ar fi fost impresionat de cele de mai sus: în final, creșterea economică nu va depăși, la sfârșitul anului, 2,5%, pondere mult mai mică decât cea înregistrată istoric la sfârșitul recesiunilor așa-zise „normale“. Însă, după o criză financiară de proporțiile celei de acum, în urma căreia consumatorii au rămas împovărați de datorii enorme, revenirea nu avea cum să fie decât anemică. Privită din această perspectivă, rata de 2,5% înseamnă atât o ameliorare față de 2011, cât și, mult mai important, simbolul unei redresări de durată, posibile datorită interdependenței dintre scăderea șomajului și creșterea consumului, consum care, la rândul său, generează noi locuri de muncă.
Lumea e bine, mai puţin Europa
În schimb, Europa pare la ani-lumină de vindecare. Aici, veste bună e considerată evitarea unui nou colaps. Pe moment, o reîntoarcere în hăurile crizei nu pare probabilă, grație deciziei BCE (și a președintelui Mario Draghi) de a injecta masiv lichidități în sistemul bancar. Prin urmare, anul acesta se va încheia cu o ușoară recesiune, de care probabil Germania va scăpa din nou. Pentru majoritatea statelor europene, problema este lipsa surselor de creștere. Pentru a-și ține deficitele sub control, multe țări, mai ales cele de la periferia zonei euro, se întrec în măsuri de austeritate. În plan secund, vorbesc și despre reforme structurale care, însă, în actualul context, vor avea nevoie de mult timp pentru a da roade. Totuși, cât timp rămâne temperată, recesiunea de pe Bătrânul Continent nu va provoca un efect de domino pe restul globului. Așa se explică de ce perspectiva de creștere a statelor emergente e mult mai optimistă acum decât în urmă cu câteva luni. E adevărat că politicile monetare mai stricte nu au mai permis evoluții spectaculoase ale multor economii în dezvoltare, în frunte cu Brazilia și China. La fel de adevărat este însă și că o recesiune mai profundă în Europa ar fi determinat o frânare mult mai puternică a acestor piețe, din cauza căderii exporturilor și a ieșirii capitalului străin. Or, în condițiile în care eșecul zonei euro nu mai este de actualitate (cel puțin momentan), lumea emergentă continuă să se bucure de fluxuri de capital solide, iar economiile orientate spre export – și aici facem referire cu precădere la cele din Asia – își repornesc motoarele. Cu excepția Chinei, unde ultimele statistici date publicității au pus lumea pe jar. Totuși, nici aici anul nu se va încheia catastrofal, așa cum amenințau diverși analiști. Deoarece o bine-venită scădere a inflației va lăsa guvernului posibilitatea de a relaxa politica monetară și fiscală. În plus, Beijingul nu va permite scenariul unei creșteri economice mult mai mici decât în ultima perioadă: totuși, 2012 este anul schimbării gărzii la conducerea Chinei și nu e momentul pentru instabilitate socială.
 Așadar, semne bune din toate punctele cardinale ale globului. Și totuși, pentru a putea spera la o revenire de durată, mai sunt multe de făcut.
Ce urmează (sau ar trebui)
Statele europene trebuie să se concentreze mai puțin asupra inventării de noi și noi măsuri de austeritate și să înceapă să caute motoarele creșterii economice. America trebuie să-și pună la punct un plan pe termen mediu, menit, pe de o parte, să scadă deficitul bugetar, iar pe de alta, să păstreze ritmul actual de creștere. În cazul Chinei, este problematică dependența exagerată de investiții, nu și de consumul intern. De data aceasta, optimismul din piețe este pe de-a-ntregul justificat. Dacă însă factorii decidenți dau din nou greș, se va alege din nou praful de toate aceste speranțe.

”Din 2008 încoace, speranțele investitorilor într-o creștere susținută și de durată au fost înșelate de prea multe ori – fie din cauza politicilor nefericite, fie a ghinionului.”