Conceptul de „peak oil“ (teoria vârfului Hubber, în traducere aproximativă – n.red.) pornește de la ideea că există un moment în care producţia de petrol obţinută pe o anumită suprafaţă este maximă, după care urmează o cădere ireversibilă. Vorbim, atenție, de un concept departe de a fi acceptat pe scară largă. Ba chiar un celebru asset manager declara recent că globul pământesc „are un surplus energetic“, de când cu exploatarea amplă a gazelor de șist în State. Doar că principalul combustibil folosit în lume nu este gazul de șist; iar producția de petrol nu a mai crescut din 2005, spre deosebire de cea de combustibili alternativi.
Între timp, câteva țări s-au transformat din exportatori neți în importatori (Marea Britanie, Egiptul sau Indonezia, de exemplu). E adevărat că statele dezvoltate și-au mai moderat apetitul exagerat de energie, însă piețele emergente abia au descoperit deliciile consumului nelimitat.
Așa a ajuns piața petrolului extrem de vulnerabilă la întreruperile temporare ale fluxului de aprovizionare, cum s-a întâmplat în timpul conflictului din Libia. Într-un discurs ținut acum două săptămâni în Dublin, în cadrul unei conferințe organizate de Institutul pentru Afaceri Europene și Internaționale, Chris Skrebowski, consultant editorial al publicației Petroleum Review, afirma că stocurile de petrol actuale se vor epuiza până la finalul lui 2015.
 
Tot petrolul e cel mai bun
Teoria vârfului a fost definită de geofizicianul M. King Hubbert, care în 1956 prezicea (și ulterior avea să se demonstreze că avea dreptate) că SUA vor atinge producția maximă de petrol în jurul anului 1970. La conferința sus-amintită, Michael Kumhof, economist în cadrul FMI, a prezentat rezultatele unui raport, încă nepublicat, care arată că prin aplicarea teoriei vârfului Hubbert se pot face estimări și asupra prețului petrolului, nu numai a producției. Așa că, pornind de la prezumția că producția va crește cu o medie anuală de 0,9% în următorul deceniu, economistul concluziona că prețul barilului va ajunge, la finalul la acestui interval, dublu față de cel actual.
O serie de calcule demonstrează că efectul acestei creșteri asupra economiei globale va fi marginal, nedepășind probabil 0,2% din PIB-ul anual global. Nici în trecut, modificarea prețului petrolului nu a avut un impact vizibil pe termen lung, pierderile raportate de importatori fiind compensate de câștigurile exportatorilor.
Principalul motiv pentru care prețul ridicat al petrolului a jucat un rol major în declanșarea crizelor economice din anii ‘80 și finalul anilor 2000 a fost tendința statelor producătoare de a economisi, mai degrabă decât de a consuma, ceea ce s-a tradus printr-o cerere scăzută la nivel global. Totuși, domnul Kumhof se teme că, dacă prețurile cresc prea mult, impactul economic va evolua proporțional, putând ajunge, în cel mai rău caz, până la 2% din PIB.
Să zicem că lumea mai are încă rezerve de petrol – ascunse în Oceanul Arctic sau în nisipuri bituminoase, de exemplu. Chiar și așa, rămâne de văzut în ce măsură „epoca energiei ieftine“ s-a terminat odată pentru totdeauna și, dacă această ipoteză se confirmă, cât de pregătită este lumea să se adapteze la această situație. Economiile dezvoltate sunt construite pe energie ieftină, pe importul și exportul de bunuri dintr-o parte în alta a globului, pe drumurile străbătute de consumatori până la serviciu, unde se așază în birourile lor răcorite de sisteme de climatizare, și pe miile de kilometri pe care îi zboară apoi pentru a-și petrece concediile anuale în locuri însorite de la capătul pământului. Scumpirea ireversibilă a petrolului va duce cu siguranță la mecanisme de înlocuire (răspândirea mașinilor electrice sau a camioanelor pe gaz) – însă costurile acestei tranziții vor fi imense.
Apoi, să reamintim că sursele potențialilor înlocuitori ai petrolului (biocombustibilii sau nisipurile bituminoase, de exemplu) sunt mult mai ineficiente, fiind nevoie de cantități mari de energie doar în vederea producției. Or, dacă relația dintre producție și investiția de energie necesară (pe care o vom denumi EROI – Energy Return on Investment) se va deteriora, cu siguranță că și impactul asupra evoluției economiei globale va crește simțitor. 
„Care este nivelul minim al EROI ce poate fi suportat de societatea industrială modernă pentru a putea supraviețui?“ se întreabă analiștii Carey King și Charles Hall într-o lucrare recentă. În opinia lor, „o societate complexă are nevoie de un EROI bun, bazat pe rezerve energetice masive“.
Interesant e că majoritatea economiștilor nu se apleacă mai deloc asupra acestui subiect, fiind prea preocupați de teme precum politicile monetare, amploarea măsurilor de austeritate sau necesitatea reformării pieței muncii. Ar trebui să țină cont că, așa cum revoluția industrială a fost posibilă datorită cărbunelui, economia de după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost întemeiată pe conceptul de energie ieftină. Disoluția acestui concept poate avea consecințe majore.

Buttonwood este comentariul pe piețe financiare al revistei britanice The Economist. Capital este partenerul exclusiv în România al publicației The Economist