Reformiștii chinezi n-au avut cei mai buni ani. Având o economie atât de puternică, ultima preocupare a guvernului a fost să intensifice lupta împotriva grupurilor de interese care se opun schimbării. Se pare totuși că vin și pentru ei vremuri mai bune: la finalul lui 2012, întreaga conducere a Partidului Comunist va fi reînnoită, iar reformiștii speră că prejudecata conform căreia schimbarea de lideri presupune întotdeauna o perioadă de precauție și de neasumare a riscurilor va fi infirmată.
În încercarea de a-și promova cauza, au sponsorizat realizarea a două rapoarte în care și-au expus planurile de schimbare pe termen lung. În primă fază, Banca Națională a Chinei a publicat, pe 23 februarie, un calendar al activităților de liberalizare a piețelor de capital, întins pe zece ani. Acesta ar veni în ajutorul antreprenorilor chinezi care vor să achiziționeze companii străine și ar contribui la deschiderea internațională a pieței bursiere, a celei de obligațiuni și a pieței imobiliare.
Patru zile mai târziu, și Banca Mondială (BM) s-a alăturat cauzei lor. Pe 27 februarie, instituția a publicat, în colaborare cu un think-tank guvernamental, Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare (CCD), un raport de 468 de pagini care aduce argumente în favoarea cauzelor reformiste, de la impulsionarea mobilității forței de muncă la încurajarea autonomiei companiilor de stat și acordarea de drepturi sporite fermierilor. Studiul concluzionează că, dacă aceste măsuri nu sunt luate cu repeziciune, China riscă să se lase prinsă într-o „capcană a clasei mijlocii“, inflația și instabilitatea putând duce la stagnare economică.

Uite cine vorbeşte
Mai important decât ce se zice este cine zice. Banca centrală este de mult văzută ca un avanpost al reformiștilor, iar recomandările sale nu prea sunt luate, în general, în seamă. În schimb, raportul Băncii Mondiale ridică o mulțime de semne de întrebare, pe de o parte, pentru că este influențat de noua generație de lideri, apoi pentru că e cel puțin neobișnuit ca o organizație cvasiguvernamentală din China să se asocieze cu Banca Mondială pe un subiect atât de sensibil și de mediatizat. Conservatorii de la Beijing sunt extrem de circumspecți când vine vorba de Banca Mondială, pe care o văd ca fiind un simbol al falimentului modelului liberal occidental. Președintele instituției, Robert Zoellick, a simțit aceste suspiciuni pe propria-i piele în timpul conferinței de lansare a raportului, când un bărbat care s-a prezentat drept „un savant independent“ a întrerupt evenimentul cu o tiradă de acuze la adresa băncii, care ar sprijini privatizarea companiilor de stat.
Potrivit studiului, domnul Zoellick înaintase, în 2010, propunerea ca instituția sa să colaboreze cu guvernul de la Beijing în vederea identificării principalelor provocări la adresa dezvoltării Chinei pe termen lung. E posibil ca propunerea să fi aparținut, în realitate, unui oficial chinez. Vicepremierul Li Keqiang și-a exprimat fățiș entuziasmul față de acest proiect și tot el e cel care a sugerat ca la realizarea sa să contribuie și CCD, cu sprijinul Ministerului de Finanțe. Apoi, în momentul lansării raportului, cei doi s-au întâlnit din nou public și au căzut în tandem de acord asupra rezultatelor publicației. Or, domnul Li nu este un vicepremier oarecare. De anul viitor, el va fi, cel mai probabil, înlocuitorul lui Wen Jiabao în funcția de premier.
Nimeni nu se așteaptă ca, peste noapte, liderii chinezi să înceapă să adopte fără rețineri reformele sugerate de banca centrală, Banca Mondială și CCD. Totuși, în ultimele săptămâni s-au întețit tentativele reformiștilor de a influența opțiunile viitorilor conducători. Presa chineză a publicat o serie de articole care comemorează vizita făcută de Deng Xiaoping în sudul Chinei, în ianuarie – februarie 1992, celebră pentru atacurile fostului lider la adresa antireformiștilor și pentru îndemnurile la schimbare. Unele dintre aceste articole au mers mai departe decât ar fi fost de așteptat, sugerând nevoia de „o nouă vizită în sud“.

Pe urmele lui Deng
Până și principala voce a Partidului Comunist, China Daily, a adoptat aceeași linie: pe 23 februarie, publica un material potrivit căruia există mulți oficiali care preferă să nu schimbe nimic pentru a nu-și atrage criticile celor din jur, însă o asemenea atitudine poate duce la o criză profundă. Editorialul în cauză, semnat de „departamentul de comentatori“ al publicației, avertiza și că reformele făcute doar de ochii lumii au stat la baza prăbușirii marilor imperii și formațiuni politice.
Să fie clar, tendințele reformiste ale viitorilor lideri nu vor duce obligatoriu la schimbări majore, odată cu venirea lor la putere, în toamnă. Și acum un deceniu, când actuala gardă a partidului își intra în drepturi, multă lume jura că va urma o perioadă de mutații profunde. În scurt timp, a devenit evident că noilor conducători le lipsea fie voința, fie puterea de a se lupta cu grupurile de interese din jurul companiilor de stat sau al industriilor exportatoare. Iar Xi Jinping, cel care va deveni, anul acesta, conducătorul partidului, iar din 2013 și președintele țării, va avea nevoie de ceva timp să-și consolideze poziția.
Un analist respectat spunea, într-un interviu pentru un alt ziar chinez, că reformele nu sunt frânate doar de aceste grupuri de interese, ci și, poate chiar în mai mare măsură, de lipsa de entuziasm a populației. La finalul anilor ’90, liderii din noua generație reușeau să impună reforme nepopulare, cum ar fi disponibilizările masive din sectorul public, aducând permanent în discuție importanța capitală a aderării la Organizația Mondială a Comerțului (în care China a intrat în 2001). Acum, nu mai există nicio asemenea justificare exterioară. Lupta asupra reformelor va continua tot mai aprig, iar pentru a avea câștig de cauză noii lideri vor avea nevoie de arme mai puternice decât rapoartele băncii centrale, ale Băncii Mondiale sau ale unei organizații locale.
Capital este partenerul exclusiv în România al publicației The Economist