Joe Biden a declarat, recent, că omologul său chinez, Xi Jinping, se confruntă cu „probleme enorme”, în special cu o economie fragilă, informează France24.

Într-un interviu acordat PBS NewsHour, Biden a afirmat că statul chinez a fost constrâns să se confrunte cu Statele Unite, din nevoia de a-și proteja comerțul internațional, și că Xi însuși se află într-o poziție de neinvidiat.

„Vă puteți gândi la vreun alt lider mondial care ar vrea să schimbe locul cu Xi Jinping? Eu mă pot gândi la niciunul”, a spus Biden. „Acest om are probleme enorme”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Xi are totuși un mare potențial, crede Biden

Democratul, care descrie frecvent relația SUA-China drept cea mai semnificativă din lume, a adăugat că Xi Jinping „are totuși un mare potențial”.

Potrivit președintelui american, ”până acum, Xi are o economie care nu funcționează foarte bine” și își recunoaște capacitatea limitată de manevră în confruntarea cu țările occidentale.

Ce i-a transmis liderului de la Beijing

Apreciind că sprijinul Chinei pentru aliata sa, Rusia, în războiul din Ucraina, a fost destul de slab, Biden a declarat că „toată lumea a presupus că China va fi de acord cu Rusia, dar „nu a fost așa”.

Biden crede că Xi Jinping s-a temut să nu aibă aceeaşi soartă ca Rusia, supusă unor sancţiuni economice dure din partea Occidentului. „L-am sunat în vară pentru a-i spune: ”Nu este o ameninţare, ci o observaţie: priviţi ce a ajuns Rusia”, a mai spus președintele american.

Biden s-a întâlnit cu Xi Jinping, personal, pentru prima oară în mandatul său de preşedinte, în noiembrie, în cadrul summitului G20 din Indonezia, dar cei doi au discutat telefonic sau prin videoconferinţă de cinci ori, potrivit France24.

Afirmațiile lui Biden sunt „total iresponsabile” și „încalcă regulile de bază ale protocolului diplomatic”

Diplomația chineză a transmis că afirmațiile lui Joe Biden, făcute în cadrul interviului pentru PBS de miercuri, sunt „total iresponsabile” și „încalcă regulile de bază ale protocolului diplomatic”.

SUA au doborât recent un balon-spion al Chinei, însă baloanele de mare altitudine sunt parte a unui program mai larg de spionaj al Beijing-ului. Astfel de dispozitive au fost observate și în perioada în care Donald Trump era președinte.

Balonul descoperit de SUA a părut în mod deliberat provocator, a declarat Dean Cheng, expert la Asian Studies at the Heritage Foundation.

„Aceasta este o modalitate de a testa cum reacționează cealaltă parte în sens militar. Dar din punct de vedere politic, ce se face in privința asta? Taci? Dacă au fost mai multe baloane și nu este prima dată, ce s-a întâmplat cu ele? Le-am doborât?”, s-a întrebat expertul.