“Efectul pozitiv al crizei a fost şi încă va fi pentru o bună perioadă de timp accelerarea externalizării unor servicii printre care se numără şi cele logistice şi de transport. Externalizarea este rezultatul eforturilor manageriale de a limita costurile, dar, în acelaşi timp, de a păstra competivitatea companiilor ”, declară Sorin Sofian, CEO TCE Holding.  Pe acest fond piaţa de logistică şi transporturi a reuşit o crestere uşoară în 2011, însă externalizrea în România este încă departe de nivelurile pe care le întâlnim în Europa de Vest sau peste Ocean. “Din analizele noastre privind piaţa autohtonă stim că nivelul maxim al externalizării serviciilor de transport şi logistică este de aproximativ 30 de procente. În timp ce în Europa de Vest depăşeşte 70 de procente, iar în Statele Unite acesta trece de 90 de procente” declară Sorin Sofian.

Cifra de afaceri a holdingului a crescut după ce în anul precedent businessul stagnase. “Motoarele noastre de creştere au fost businessul internaţional, poşta, Servcom-ul – serviciul care se ocupă de merchendaising şi de preluarea mărfii la mass-market sau TCE Logiplus, serviciul de werehousing” declara Sorin Sofian.

În 2012 TCE Holding prin serviciile sale de curierat clasic sau same day – cu livrare în 2-4 ore – se concentrează pe lărgirea bazei de clienţi din zona online care promite creşteri semnificative.