Vinietă Bulgaria. Șoferii vot plăti cu 10% mai mult

Vinietă Bulgaria. Începând cu 1 mai, vinieta pentru circulația pe drumurile din Bulgaria a fost majorată. Astfel, tarifele pentru vinietele electronice destinate autovehiculelor cu masa maximă tehnic admisibilă de până la 3,5 tone au crescut cu 10%. De exemplu, pentru o perioadă de o săptămână, costul unei viniete este acum de 15 leva, echivalentul a aproximativ 40 de lei. Vinieta poate fi achiziționată atât online, cât și direct la punctele de trecere a frontierei.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că, începând cu 1 mai, în Bulgaria au fost majorate atât tarifele pentru vinietele electronice, cât și pentru taxa de drum de tip e-TOLL.

Sistemul de taxare rutieră din Bulgaria este structurat în două componente principale:

  • Vinieta electronică: destinată vehiculelor cu masa totală admisibilă de până la 3,5 tone;
  • Taxa de drum e-TOLL: un sistem electronic de taxare calculat în funcție de distanța parcursă, aplicabil vehiculelor din categoriile superioare, cum ar fi microbuze peste 3,5 tone, camioane și autocare.

Începând cu data de 1 mai, tarifele vinietelor electronice pentru autovehiculele cu masa maximă tehnic admisibilă de până la 3,5 tone au fost majorate cu 10%. Noile prețuri sunt următoarele:

  • Vinieta cu valabilitate de 1 săptămână – 15 leva (aproximativ 39,27 lei / 8 euro);
  • Vinieta cu valabilitate de 1 lună – 30 leva (aproximativ 78,54 lei / 15 euro);
  • Vinieta cu valabilitate de 3 luni – 54 leva (aproximativ 141,36 lei / 28 euro);
  • Vinieta cu valabilitate de 1 an – 97 leva (aproximativ 253,88 lei / 50 euro);
  • Vinieta de sfârșit de săptămână (valabilă de vineri, ora 12:00, până duminică, ora 23:59) – 10 leva (aproximativ 26,17 lei / 5 euro).

Taxa TOLL, majorată în etape

Pentru vehiculele destinate transportului de marfă și pasageri, taxa de drum TOLL va suferi majorări în două etape. Prima creștere, de 10%, a fost aplicată începând cu 1 aprilie 2025, iar a doua majorare, tot de 10%, este programată pentru data de 1 septembrie 2025. Aceste ajustări tarifare vizează utilizarea autostrăzilor și a drumurilor naționale din categoriile I și II din Bulgaria.

Cum se poate plăti vinieta

Vinieta pentru Bulgaria poate fi achiziționată din mai multe surse: direct de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinăriile din apropiere sau online. Se recomandă, totuși, cumpărarea vinietei fie din vamă, fie prin intermediul platformelor digitale, pentru a evita eventualele neplăceri.

Pentru informații utile, pot fi accesate următoarele adrese online:

În cât timp trebuie să plătești vinieta

Vinieta se achită fie online în momentul achiziției, fie direct la punctele de trecere a frontierei. Valabilitatea vinietei electronice nu poate depăși 30 de zile de la data cumpărării.

Este esențial ca șoferii să verifice cu atenție informațiile completate: numărul de înmatriculare, țara de înregistrare, categoria vehiculului, norma de poluare și perioada de valabilitate. Orice eroare în introducerea acestor date face ca vinieta emisă să devină nevalidă, iar contravaloarea nu va fi returnată.

Unde pot românii să ceară asistență consulară

Cetățenii români pot apela pentru asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +359 2 971 2858 și +359 2 973 3510. Apelurile sunt redirecționate automat către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), unde sunt preluate non-stop de operatorii Call Center.

Pentru situații deosebite, urgente, cetățenii români pot contacta direct linia de permanență a Ambasadei României în Republica Bulgaria, la numărul: +359 879 440 758.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor români să consulte următoarele site-uri oficiale pentru informații actualizate privind condițiile de călătorie, alertele de securitate și fenomenele meteorologice:

  • Ambasada României în Republica Bulgaria: https://sofia.mae.ro/ – pentru informații și contacte utile privind serviciile consulare;
  • Atenționări de călătorie – MAE: https://www.mae.ro/travel-alerts – pentru a verifica alertele de călătorie în diferite țări, inclusiv Bulgaria;
  • Ministerul Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/ – pentru informații generale și noutăți din activitatea ministerului;
  • Sistemul european de avertizare timpurie privind fenomenele meteorologice periculoase (Meteoalarm): https://www.meteoalarm.org/ro/live/ – pentru actualizări privind riscurile meteo în timp real.