Tarifele diferă în funcție de tipul vehiclului (transport persoane sau marfă, în funcție de axe și masă). În cazul autoturismelor de transport persoane cu cel mult 9 locuri tariful este de 13 lei. Același tarif este practicat și în cazul vehiculelor cu masa autorizată mai mic sau egală cu 3,5 tone.

Cei patru operatori de telefonie la care se poate achita peajul de la Fetești sunt: Orange, Vodafone, Telekom și RCS&RDS.

Cine oferă cele mai mici prețuri

Pentru un autoturism tariful de trecere al podului peste Dunăre de pe A2 este de 13 lei. Însă prin plata prin SMS prețurile diferă de la 2,60 euro/trecere la 3,1 euro/trecere. La acestea se adaugă prețul SMS-urilor trimise, adică 5 eurocenți/SMS trimis la care se adaugă TVA.

Operator    Tarif (euro)
Vodafone    2,6
Orange        2,7
Telekom      3,1
RCS&RDS   3,1

Așa cum se poate observa, cel mai mic tarif este perceput de Vodafone, iar cel mai mare de Telekom și RCS&RDS. La cursul leu/euro de vineri, 26 iunie, anunțat de BNR (4,4577 lei pentru un euro) rezultă o diferență de 2,2 lei pentru o trecere.

De la bun început trebuie menționat faptul că pentru a achita tariful de trecere prin intermediul SMS e nevoie de două mejase transmise la operatorul de telefonie mobilă.

Primul pas constă în trimiterea unui SMS la numărul 7577, iar textul trebuie sa conțină numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1, 2, 3 sau 4). Pentru autoturisme categoria este 1. (exemplu: B54AJV 1). Automat veți primi un mesaj cu toate detaliile solicitării: numărul de înmatriculare, tipul vehiculului și tariful pentru traversarea podului.
Dacă dorești să finalizezi operațiunea și a avea un peaj valabil este nevoie să trimiți un nou SMS la același număr (7577) cu textul DA.

În cazul vehiculelor cu masă mai mare de 12 tone diferența este și mai mare:

Operator    Categoria 2    Categoria 3    Categoria 4
Vodafone     9,05             12,20            17,15
Orange        9,3               12,60            17,80
Telekom      11,22            15,12           21,26
RCS&RDS   11,22            15,13           21,27

Plata tarifului de traversare a podului de la Fetești prin SMS oferă drept de trecere o singură dată, pe benzile care permit trecerea liberă, fără barieră, respectiv benzile 2 și 3. Tariful poate fi achitat chiar și după trecerea podului, inclusiv în decursul celei de-a doua zi până la ora 23:59

Câți șoferi au ales plata tarifului prin SMS

Prin intermediul SMS-ului, în perioada 30 aprilie-14 iunie 2015, au fost achitate 120.182 de treceri, conform datelor CNADNR transmise la solicitarea Capital.

Prin implementarea acestei soluţii, CNADNR SA consideră că se vor evita aglomeraţiile din zona staţiei de taxare, ţinând cont şi de rezultatele din timpul minivacantelor de 1 Mai şi de Rusalii, perioade în care nu s-au creat congestii ale traficului, spun reprezentanții CNADNR.