Daca Banca Mondiala se declara multumita de performantele „cabinetului Basescu”, infiintat prin hotarare de guvern in scopul realizarii obiectivelor PSAL si PIBL, Fondul Monetar International s-a incruntat la premierul Radu Vasile. Facilitatile acordate investitorilor straini prin Ordonanta de urgenta privind unele masuri pentru dezvoltarea activitatii economice, dar mai ales hotararea prin care concernului Renault i se acorda inlesniri fiscale importante daca investeste in Automobile Dacia Pitesti nu sunt pe placul inaltilor functionari internationali. Ei cer Executivului sa-si ia vorba inapoi si sa suspende ordonanta, pana cand expertii FMI vor analiza implicatiile ei economice. In sprijinul acestei pozitii ferme este adus argumentul deficitului bugetar. Hatarurile facute investitorilor importanti pot dezechilibra bugetul.
Numai ca Romania nu mai are timp de analizele FMI. Pe primele trei luni ale anului in curs, colectarea veniturilor la buget este cu mult sub asteptari. Nici cel mai inrait optimist nu poate baga mana in foc ca situatia se va imbunatati. Veniturile din privatizare nu sunt cele scontate. Din banii veniti de la Fondul Proprietatii de Stat, Guvernul nu poate alimenta nici macar fondul special aflat la dispozitia sa pentru finantarea comunitatilor locale, aflate acum in pragul falimentului. Acte normative recente indeparteaza si mai mult perspectiva incadrarii in deficitul bugetar stabilit. Turcii de la Akmaya, care au semnat contractul FPS pentru cumpararea Petromidiei intr-un context convenabil pentru dezvoltarea afacerii, s-au trezit ca Legea bugetului pe 1999 le modifica total calculele economice.
Asadar, in programul negocierilor a mai aparut un punct: stabilirea, de comun acord cu FMI, care investitor urmeaza sa se bucure de gratiile fiscului roman. Sa fie concernul Renault, puternic sprijinit in mediile politice? Sa fie Akmaya, care, sa nu uitam, a licitat de una singura pentru Petromidia, ceea ce spune mult despre sansele statului roman de a revinde combinatul?