În urmă cu puțin timp, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care prevede ca pensionarii militari să poată primi taloanele de pensie și în format electronic.

Legea prevede că acest lucru se va putea face doar la cerere, iar taloanele de pensie vor fi trimise fie pe email sau în contul online deschis de către pensionari în portalul fiecărei case sectoriale.

Amintim că această lege a fost adoptată la data de 7 martie de către Camera Deputaților, aceasta fiind for decizional în acest caz. Atunci au fost acordate 276  de voturi ”pentru”m un singur vor ”împotrivă” și o abținere.

Legea a fost inițiată de mai mulți parlamentari social-democrați și liberali.

Klaus Iohannis a promulgat mai multe legi miercuri, 5 aprilie

Administrația Prezidențială mai spune că, pe lângă legea mai sus precizată, șeful statului a promulgat și alte legi.

Avem, așadar, următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local (PL-x 784/19.12.2022);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2021 privind înființarea Gărzii Forestiere Naționale (PL-x 357/20.09.2021).

Eliberări din funcție pe bandă rulantă

Nu în ultimul rând, președintele Klaus Iohannis a semnat, tot azi, și decrete pentru eliberarea din funcție a mai multor judecători.

Sursa anterior citată arată că șeful statului a semnat:

  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel București a domnului Arbănaş Petrică – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Craiova a doamnei Ciontu Alina-Gabriela – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Bihor a domnului Galea Ovidiu-Daniel – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bihor a doamnei Ioniţă Veronica – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Iași a doamnei Corugă-Butucă Mihaela –  pensionare;

De asemenea, a fost eliberat din funcție și un procuror. Administrația Prezidențială spune că președintele Klaus Iohannis a semnat un decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – structura centrală a doamnei Curea Maria-Laura – pensionare.