„Mă bucur că am scăpat cu viață. Sunt nevinovat”, a transmis tânărul care a fost până acum internat la Spitalul Elias din Capitală, sub pază.

Principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian este audiat la această oră la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, conform unor surse judiciare.

Răsturnare de situație în cazul lui Emi Pian

Vărul liderului clanului Duduianu a rupt tăcerea și a spus ce s-a întâmplat, de fapt, în seara respectivă. „N-a fost vorba de nici o sumă de 300.000 euro”, conform acestuia.

George spune că în acea seara nu se juca barbut, ci poker. De asemenea, conform celor spuse de vărul lui Emi Pian, cearta a pornit de o glumă „mai aiurea”.

„Emi Pian e vărul meu dar, fiind mai mare, cam de-o seamă cu tata, eu îi spun unchi. N-a pornit nici o belea de la nici un fel de barbut. Nu se juca barbut în casa aia, se juca poker.

N-a fost vorba de nici o sumă de 300.000 euro. Toată beleaua s-a pornit de la o glumă. S-a făcut o glumă mai aiurea și asta a fost toată discuția. De aici a pornit toată cearta”, a transmis George Pian într-un vlog făcut pe YouTube.

Acesta subliniază că „război cu pumnul nu se mai face nicăieri” iar dreptatea va fi făcută de lege.

„Cum vor reacționa frații lui Emi când va trece jalea? Nu cred că va reacționa absolut nimeni în nici un fel. Dreptate o să facă legea. Dumnezeu e sus și o să aibă grijă de toată lumea. Război cu pumnul nu se mai face nicăieri.

Pian Senior nu e bine deloc, este arestat, nu e cum trebuie. Va veni și tataie la înmormântare. Îi dă permisie, sigur. Nu se știe sigur când e înmormântarea. Nu a murit tatăl lui Emi, așa cum s-a scris.

Am venit de la priveghi dimineață, la 10, am dormit și eu, acum o să plec iar. Emi Pian e vărul meu dar, fiind mai mare, cam de-o seamă cu tata, eu îi spun unchi”, a conchis vărul lui Emi Pian.