Veteran al războiului din Afganistan, generalul Serghei Surovikin, comandant adjunct al operaţiunilor militare ale Rusiei în Ucraina, ştia dinainte că şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia o rebeliune împotriva oficialilor din domeniul apărării de la Moscova, a relatat marţi cotidianul New York Times, citat de Reuters.

Publicaţia, care citează oficiali americani informaţi de serviciile secrete americane despre acest subiect, a relatat că responsabilii „încearcă să afle dacă generalul Serghei Surovikin, fostul comandant rus în Ucraina, a ajutat la planificarea acţiunilor lui Evgheni Prigojin la sfârşitul săptămânii trecute”.

Sunt semne că și alți generali știau

Prigojin ar fi plecat în exil marţi în Belarus, în cadrul unui acord care a pus capăt unei scurte rebeliuni a unor unităţi Wagner în weekend, în timp ce preşedintele Vladimir Putin şi-a lăudat forţele armate pentru evitarea unui război civil.

New York Times a relatat că oficiali americani au declarat, de asemenea, că există semne că şi alţi generali ruşi s-ar putea să-l fi susţinut pe Prigojin.

Reuters nu a fost în măsură să verifice aceste informaţii în mod independent.

Pentagonul nu a răspuns deocamdată la o solicitare Reuters de a face un comentariu. Nici Kremlinul şi nici Ministerul rus al Apărării nu au răspuns pentru moment la întrebările Reuters.

„Generalul Armaghedon” a fost la comanda operațiunii speciale

Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon” de către media ruse, a fost numit la comanda tuturor trupelor ruse angajate în războiul în Ucraina în octombrie 2022.

Însă în ianuarie, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu l-a desemnat pe şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, să supervizeze campania rusă în Ucraina, Surovikin rămânând adjunctul său.

Înaintea lansării rebeliunii, Prigojin se dezlănţuise împotriva lui Şoigu şi Gherasimov, blamându-i pentru eşecurile operaţiunii ruse în Ucraina şi pentru lipsa de sprijin din partea armatei pentru combatanţii grupului Wagner.

Surovikin a îndemnat grupul Wagner să renunţe la opoziţia sa faţă de conducerea militară şi să se întoarcă la bazele lor chiar înainte ca Prigojin să-şi conducă luptătorii într-un aşa-numit „marş al dreptăţii” spre Moscova. Plecând din oraşul Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, în weekend, Prigojin a dat ordin unităţilor Wagner să se întoarcă din drum când acestea ajunseseră la mai puţin de 200 de kilometri de Moscova, potrivit Reuters.