Vorbind după discuțiile cu oficialii chinezi purtate la Geneva, secretarul Trezoreriei SUA Scott Bessent a declarat că cele două părți au ajuns la un acord pentru o pauză de 90 de zile privind măsurile punitive și că taxele vamale reciproce vor scădea cu 115%.

SUA: Războiul continuă, dar cu toate cărțile pe masă

Concret, SUA vor reduce taxele pentru bunurile chinezești de la 145% la 30%, iar China va reduce taxele pentru importurile din SUA de la 125% la 10%.

Declarația mai spune că „părțile vor stabili un mecanism pentru a continua discuțiile privind relațiile economice și comerciale”.

Măsurile americane includ o componentă suplimentară menită să exercite presiuni asupra Beijingului pentru a face mai mult în vederea reducerii comerțului ilegal cu fentanil, un medicament opioid puternic.

„Am avut o discuție foarte robustă și productivă cu privire la pașii de urmat în privința fentanilului”, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent.

„Suntem de acord că niciuna dintre părți nu dorește să se decupleze”, a spus acesta.

Washingtonul și Beijingul sunt implicate într-un război comercial din ce în ce mai intens de la începutul lunii aprilie, când Trump a ridicat taxele la importurile chineze, iar China a impus taxe de retorsiune.

Situația nu e sustenabilă

Măsurile punitive au afectat comerțul dintre cele două țări, Bessent recunoscând luna trecută că situația este nesustenabilă.

Reducerea taxelor a fost mai mare decât se aștepta, un lucru salutat de analiști. Taxele actuale ale SUA, de 30%, sunt încă ridicate, dar analiștii spun că ele sunt totuși „gestionabile”.

Valoarea dolarului american și a yuanului chinezesc a crescut după vestea armistițiului. Valoarea dolarului a crescut în raport cu lira sterlină, euro și yenul japonez. Yuanul a crescut, de asemenea, în raport cu aceste trei valute majore, precum și în raport cu dolarul.

Acțiunile europene au crescut de asemenea luni, investitorii salutând semnele de progres.

Textilele, proba de foc a Chinei

Aproximativ 18% din totalul exporturilor chinezești de textile și îmbrăcăminte în 2024 au avut ca destinație Statele Unite, potrivit Moody’s.

O parte importantă din această producție provine din provincia Zhejiang, motor al industriei manufacturiere din estul Chinei.

În orașul Shaoxing se află districtul Keqiao, unde se găsesc 26.000 de magazine ce vând de toate, de la catifea și viscoză până la blănuri sintetice.

Regiunea este considerată unul dintre cele mai active centre textile din lume.

Cu toate acestea, clienții păreau puțini când AFP a vizitat locul săptămâna trecută.

„Desigur că mi-e teamă”, mărturisește o femeie pe nume Li. „Este munca mea, mă bazez pe ea pentru a-mi întreține familia (…) Sper ca negocierile să ducă la un rezultat pozitiv”, continuă ea.