SUA au impus luni sancţiuni financiare pentru doi înalţi responsabili din Bosnia şi Herţegovina, acuzaţi că „ameninţă” pacea în această ţară din Balcanii occidentali, care trece prin „cea mai gravă criză a sa” de la încheiera războiului în 1995, relatează AFP.

Cine sunt cei doi vizați de sancțiunile financiare?

Aceste măsuri punitive îi vizează pe Marinko Cavara, preşedintele Federaţiei croato-musulmane din Bosnia şi Herţegovina şi pe Alen Seranic, ministru al sănătăţii în Republica Srpska -republica sârbă din Bosnia- adică reprezentanţi ai celor două principale entităţi care formează Bosnia-Herţegovina. Eventualele lor averi în SUA sunt îngheţate, iar accesul la piaţa americană le este blocat.

Ei ameninţă stabilitatea regiunii subminând acordurile de pace de la Dayton”, care au pus capăt războiului în 1995, şi „procesele şi instituţiile democratice”, a afirmat Trezoreria americană într-un comunicat.

Într-un alt comunicat, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a apreciat că aceste două personalităţi „continuă să-şi promoveze interesele etno-naţionaliste în detrimentul păcii, stabilităţii şi prosperităţii ţării lor”.

„Bosnia-Herţegovina trece prin cea mai gravă criză a sa după 1995”, îşi exprimă regretul secretarul de stat american.

Marinko Cavara, acuzat în luna mai într-un raport al ONU

De la sfârşitul războiului intercomunitar, soldat cu aproape 100.000 de morţi între 1992 şi 1995, Bosnia-Herţegovina este divizată în două entităţi, Republica Srpska şi o Federaţie croato-musulmană, unite printr-un guvern central.

Dar entitatea sârbă a lansat în decembrie un proces de retragere a trei instituţii centrale cruciale – armata, justiţia şi fiscul – provocând temeri privind destrămarea ţării, chiar un nou conflict.

Washingtonul îl sancţionase în ianuarie pe şeful politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, acuzat că „ameninţă stabilitatea” în Balcani cu proiectul său separatist.

Personalităţile vizate luni sunt mai puţin importante, notează AFP.

Marinko Cavara, 55 de ani, ales în 2015, a fost acuzat în mai într-un raport prezentat la ONU de Înaltul reprezentant internaţional Christian Schmidt, că subminează funcţionarea Curţii Constituţionale a entităţii croato-musulmane.

Alen Seranic, 45 de ani, supervizează instituirea din octombrie a unei agenţii pentru medicamente în Republica Srpska, la concurenţă cu agenţia care există deja la nivel central.