Klaus Iohannis le-a mulțumit autorităților spaniole pentru sprijinul oferit românilor din Spania

Joi, 30 martie 2023, preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit la Palatul Cotroceni pe ministrul Afacerilor Interne din Spania, Fernando Grande-Marlaska Gómez, aflat în vizită oficială în ţara noastră. Vizita sa are loc în contextul relaţiei excelente de cooperare dintre București și Madrid, obiectivul fiind dezvoltarea dialogului pe linie de afaceri interne şi a cooperării poliţieneşti, precum şi perspectiva preluării de către Spania a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a acestui an.

În cadrul întâlnirii lor, Klaus Iohannis a evidenţiat cadrul pozitiv al relaţiei bilaterale dintre România şi Spania, în contextul în care, în acest an, se împlinesc zece ani de la ridicarea relaţiei la nivel de Parteneriat Strategic, plus cooperarea excelentă în plan bilateral, european şi NATO. De asemenea, Klaus Iohannis a transmis mulţumiri autorităţilor spaniole pentru sprijinul deschis arătat comunităţii româneşti din Spania.

În contextul deţinerii de către Spania a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene în semestrul al doilea al acestui an, Klaus Iohannis a exprimat sprijinul României pentru priorităţile Spaniei şi a reiterat deschiderea Guvernului de la București de a colabora îndeaproape pentru avansarea agendei europene şi depăşirea cu succes a provocărilor actuale.

Spania va sprijini aderarea României la Spațiul Schengen

Preşedintele României a discutat cu ministrul Afacerilor Interne din Spania și despre obiectivul ţării noastre de a finaliza cu succes aderarea la Spaţiul Schengen în acest an, adresând mulţumiri pentru sprijinul constant şi necondiţionat acordat de Guvernul de la Madrid. Totodată, Klaus Iohannis a reafirmat interesul României de a se implica activ în identificarea unor soluţii în plan european cu privire la gestionarea migraţiei.

Fernando Grande-Marlaska Gómez a spus că aderarea României la Spaţiul Schengen este în interesul întregii Uniuni Europene, contribuind la consolidarea securităţii spaţiului european, motiv pentru care va susţine în continuare activ acest obiectiv, inclusiv pe durata exercitării mandatului de preşedinţie a Consiliului UE.

Acesta a subliniat excelenta cooperare între cele două state în domeniul afacerilor interne şi a exprimat aprecierea pentru deschiderea României de a sprijini viitoarea preşedinţie spaniolă a Consiliului UE în avansarea unor dosare importante în domeniul migraţiei şi azilului, al cooperării poliţieneşti, al luptei împotriva traficului de persoane și securităţii, a transmis Administrația Prezidențială.