Cu 15,8% persoane active fără loc de muncă în 2010, faţă de 25,1% în 2005, "miracolul" economic german a avut fără îndoială de câştigat de pe urma mâinii de lucru străine, dar rata şomajului în interiorul acestei categorii rămâne mult peste media naţională, care era 7,7% în 2010, în condiţiile în care şomajul se află, în Germania, la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.

La aceeaşi calificare, aceeaşi vârstă şi acelaşi sex, persoanele venite la lucru în Germania din alte state ale Uniunii Europene se confruntă cu aceeaşi rată a şomajului ca cetăţenii germani, în timp ce persoanele originare din ţări din afara UE îşi găsesc mult mai greu de lucru, subliniază studiul, intitulat "Al doilea raport privind indicatorii de integrare".

Acesta mai arată că diferenţele constatate se explică prin factori ca stăpânirea limbii germane sau nivelul de dezvoltare a reţelelor socio-profesionale, dar şi factori culturali, legaţi îndeosebi de accesul femeilor pe piaţa muncii.

De asemenea, şi discriminarea poate juca un rol în acest sens, se menţionează în raport.

Potrivit Mariei Bohmer, secretar de stat german pentru integrare, legea adoptată toamna trecută în Germania vizând facilitarea recunoaşterii diplomelor străinilor constituie un prim răspuns pentru reglementarea acestor decalaje între germani şi străini.

În egală măsură, pentru a face faţă declinului demografic şi penuriei de mână de lucru din unele sectoare ale economiei, guvernul german doreşte să faciliteze venirea străinilor în ţară. În decembrie anul trecut, autorităţile de la Berlin au anunţat o relaxare a condiţiilor de acordare a dreptului de şedere, reducând la 48.000 de euro pe an de la 66.000 până atunci nivelul de venit necesar pentru primirea dreptului de şedere permanentă, indiferent de calificări.
SURSA: Agerpres