Soluția care ar putea salva România. Cum putem scăpa de eticheta de ”groapă de gunoi a Europei”
Tudor Ciuhodaru, medic şi eurodeputat ieşean a vorbit despre situația gunoaielor din România, în contextul în care țara noastră importă tone de gunoaie din alte țări europene, lucru care a stârnit un val de controverse în ultima perioadă.
Sute de mii de kilograme de deşeuri au ajuns în România, în special prin Portul Constanţa Sud Agigea, în ultima perioadă, iar potrivit anchetatorilor, acestea au reușit să intre în țară cu ajutorul unor funcționari publici, care în loc de gunoaie au notat că sunt produse de uz casnic.
De menționat este faptul că doar în ultimii doi ani, autoritățile române au depistat zeci de transporturi ilegale de deşeuri din Marea Britanie, Slovenia, Portugalia, Germania, Italia.
În ceea ce privește motivul pentru care gunoaiele ajung în România, se pare că țara noastră este una dintre cele mai ieftine ţări unde acestea pot fi depozitate şi neutralizate. Deși deșeurile sunt inutilizabile, în acte ele apar ca produse de uz casnic.
Trebuie menționat faptul că în cazul în care un astfel de transport este depistat în vamă, el este returnat în ţara de origine, însă acest lucru nu se prea întâmplă în contextul în care multe containere cu gunoaie trec liniştite de vigilenţa autorităţilor.
Soluțiile care pot salva România
Potrivit acestuia, este nevoie de o altă abordare, dar și de măsuri concrete pentru ca viața românilor să fie protejate. Cea mai sănătoasă soluție o reprezintă dispariția importului de gunoi.
Mai exact, eurodeputatul propune limitarea mobilităţii gunoiului între ţările membre UE, neutralizarea acestuia să aibă loc la nivelul fiecărei ţări şi pedepse drastice pentru cei care nu respectă această directivă.
„Până când soluţia mea legislativă nu e adoptată şi la nivel european România va continua să fie groapa de gunoi a Europei. Am propus o altă abordare şi măsuri concrete pentru ca natura României şi viaţa fiecărui român să fie protejată. Soluţia sănătoasă este ca ,,importul” de gunoi să dispară.
Concret, soluţia mea legislativă adresată Comisiei şi Parlamentului prevede 3 lucruri esenţiale: limitarea mobilităţii gunoiului între ţările membre UE, neutralizarea acestuia să aibă loc la nivelul fiecărei ţări şi pedepse drastice pentru cei care nu respectă această directivă”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic şi eurodeputat ieşean, pentru Adevărul.
În același timp, Tudor Ciuhodaru a mai subliniat faptul că prin „importul” actual de gunoaie din alte ţări europene ţara noastră este furată de trei ori. În primu rând, mediul înconjurător este distrus, iar același lucru este valabil în cazul aerului, a apei și a solului.
Totodată, locul de depozitare pentru deșeuri din țară este ocupat, pentru niște taxe de 40 de ori mai mici decât în alte țări europene.
„Motivaţiile acestui demers sunt clare. Prin importul actual de gunoaie din alte ţări europene suntem furaţi de trei ori: ni se distruge mediul, solul, aerul şi apa, ni se limitează locul de depozitare pentru deşeurile din ţară şi ni se plătesc nişte taxe nesemnificative pentru depozitare şi neutralizare: de 30-40 ori mai mici faţă de alte ţări, adică în jur de15 euro pe tonă faţă de 500 de lire”, a mai transmis Tudor Ciuhodaru.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





