Cea mai mare parte a războaielor duse de americani nu au reprezentat altceva decât expediţii de jaf duse în folosul marelui capital, dar care nu au fost cu nimic de folos intereselor ţării, spune Paul Craig Roberts, fost secretar adjunct al Trezoreriei SUA în timpul mandatului prezidenţial al lui Ronald Reagan. Într-o tradiţie izolaţionistă dominantă pentru America atât în secolul al XIX-lea cât şi în perioada interbelică el afirmă că cea mai mare parte a conflictelor nu au fost începute ca urmare a unei ameninţări directe la adresa SUA, ci doar pentru protejarea unor investiţii directe riscante peste mări ale capitalului câtorva potentaţi.

"Soldaţii noştri au murit pentru agende secrete despre care nu ştiau nimic", este afirmaţia generalului american Smedley Butler din 1933 pe care o foloseşte în argumentaţia sa Roberts, considerat co-fondator al politicii economice de drepta a preşedintelui Reagan, numită şi "Reaganomics" Butler spunea că după activitatea sa militară nu mai crede decât în apărarea coastelor Americii. Restul nu a fost decât în folosul capitalului aventurier. "Problema cu America este că un dolar aici câştigă numai 6%, însă apoi devine neobosit şi merge peste mări pentru a obţine 100%. Ulterior steagul urmează dolarul şi soldaţii urmează steagul", spunea generalul american care considera nici mai mult nici mai puţin decât că "soldaţii au murit pentru profiturile bancherilor".

Un jaf intensificat

Jaful capitalist a fost parţial limitat de prezenţa puterii Uniunii Sovietice în anii 1950-1980, însă după colapsul acesteia jaful s-a intensificat în timpul mandatelor lui Clinton, Bush şi Obama, scrie Roberts într-un material postat pe portalul canadian Global Research şi preluat de Zero Hedge.

Globalizarea neoliberală îi tâlhăreşte acum pe toţi cetăţenii; pe americani, greci, irlandezi, bitanici, italieni, ucraineni, irakieni, libieni, argentinieni, spanioli şi portughezi care sunt privaţi de economiile lor, de pensiile lor, de serviciile sociale şi de oportunităţile pentru piaţa muncii. "Planeta devine un deşert în care capitaliştii sug până şi ultimul bănuţ din mediul înconjurător", mai spune Roberts, fost editorialist în publicaţii prestigioase precum Wall Street Journal şi Business Week.

Deşi un om de dreapta, adept al economiei concurenţiale şi a unei imixtiuni mai reduse a statului în mediul de afaceri, caracteristici ale Reaganomics, Roberts a fost constant un critic al financializării şi al polticilor neoliberale. Poziţiile sale au fost pe larg acoperite în cartea  "Eşecul capitalismului laissez-faire şi erodarea economică a Occidentului" ("The Failure of Laissez-Faire Capitalism and the Economic Erosion of the West"), publicată în anul 2012. În ultimul său articol, Roberts spune că ar trebui să ne pregătim să comemorăm victimele globalizării neoliberale care vor fi inclusiv capitaliştii înşişi.