Șoc pe scena politică. Și-au dat demisia. Cine a plecat din PSD

Șoc pe scena politică. Și-au dat demisia. Cine a plecat din PSD
Publicat de Claudiu Popa la 23 octombrie 2020, 16:15
Din cuprinsul articolului

Se anunță un val puternic de demisii dintr-un partid important înainte de alegerile parlamentare din decembrie. Se anunță o serie de plecări în masă într-un județ important al României.

Mai mulţi membri ai organizaţiei municipale PSD Constanţa au demisionat din partid, printre care şi viceprimarul în funcţie Dumitru Babu, după ce, în urmă cu două zile, a demisionat din formaţiunea politică primarul în funcţie Decebal Făgădău.

Surse din PSD Constanţa susţin că seria demisiilor ar putea continua, în contextul în care sunt nemulţumiri printre care cea privind felul în care au fost stabilite listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, scrie Agerpres.

Demisiile au început încă de joi

Babu şi-a prezentat demisia joi seară, după ce a avut loc Biroul Permanent Judeţean al PSD Constanţa, în care s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, numirea în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale PSD Constanţa a lui Lucian Lungoci. Interimatul va fi asigurat până la organizarea alegerilor statutare în organizaţia politică.

Lista candidaților PSD

Lista candidaţilor PSD Constanţa pentru Camera Deputaţilor, potrivit Biroului de presă al partidului, este formată din: 1 – Horia Ţuţuianu, 2 – Cristina Dumitrache, 3 – Lucian Lungoci, 4 – George Vişan, 5 – Costin Răsăuţeanu, 6 – Nicolae Tănase, 7 – Luminiţa Vlădescu, 8 – Adriana Gheorghe, 9 – Marilena Dragnea, 10 – Silviu Gârea, 11 – Nicolae Roşu, 12 – Ana-Maria Oprea, 13 – Mihalache Muşat, 14 – Florin Chelaru.

Lista candidaţilor PSD Constanţa pentru Senat este formată din: 1 – Felix Stroe, 2 – Liviu Brăiloiu, 3 – Daniel Georgescu, 4 – Marioara Cojoc, 5 – Mariana Gâju, 6 – Gheorghe Manta, 7 – Gabriela Iacobici.

Pe 21 octombrie, primarul în funcţie al Constanţei, social-democratul Decebal Făgădău, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Constanţa, care a pierdut alegerile locale în favoarea candidatului PNL, a demisionat din PSD după ce a aflat că a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, într-un dosar penal în care este acuzat de abuz în serviciu, alături de fostul primar Radu Mazăre şi alţi patru funcţionari ai administraţiei locale.â

Făgădău a scris, pe pagina sa de Facebook, că a aflat din presă că DNA l-a trimis în judecată, veste pe care a primit-o în timp ce „îşi completa dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României”.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.