Sfinții Trei Ierarhi 2025. Ce NU e bine să faceți astăzi. Cum să vă protejați casa de pericole
SURSA FOTO: Dreamstime
În fiecare an, pe 30 ianuarie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Acești mari învățători ai creștinismului sunt cinstiți cu mare fast în biserici și lăcașuri de cult din întreaga lume, iar credincioșii respectă o serie de tradiții și obiceiuri menite să aducă spor, sănătate și protecție divină. Această sărbătoare este considerată și un moment de împăcare și armonie în familie, fiind un prilej ideal pentru reconciliere. Se spune că cei care își rezolvă neînțelegerile în această zi vor avea parte de pace și prosperitate.
Sfinții Trei Ierarhi 2025. Un obicei important în această zi este oferirea unei candele sau a unei lumânări ca pomană, fie către rude și prieteni, fie către persoane nevoiașe. Se consideră că acest gest simbolizează lumina care va ghida sufletul celui ce o oferă și îl va proteja de rele și păcate. De asemenea, se spune că această lumină ajută la menținerea unui drum drept în viață și la împlinirea celor mai importante dorințe.
Sfinții Trei Ierarhi. Superstiții și interdicții pentru protecția casei
Tradiția spune că, pentru a proteja căminul de pagube, nu este bine să se împrumute obiecte din gospodărie în această zi. În plus, există anumite interdicții casnice care trebuie respectate: nu se spală rufe și nu se mătură, deoarece aceste activități ar putea aduce ghinion sau chiar pericole în familie. Se crede că nerespectarea acestor reguli poate atrage accidente sau întâmplări nefericite. De asemenea, aruncarea resturilor de mâncare este considerată un semn rău, despre care se spune că poate aduce lipsuri și dificultăți financiare.
În multe zone ale țării, în ziua Sfinților Trei Ierarhi, gospodinele pregătesc colivă și merg la biserică pentru a o sfinți. După slujbă, aceasta este împărțită, alături de alte alimente, pentru sufletele celor decedați care nu au reușit să primească ultima împărtășanie. Se spune că ofrandele trebuie oferite către trei bărbați, ca un gest simbolic de pomenire a celor trecuți în neființă.
Această sărbătoare este importantă și pentru mamele care au fiice de măritat, deoarece ele respectă cu strictețe tradițiile, evitând orice muncă în gospodărie și rugându-se la biserică pentru norocul fetelor lor. O superstiție străveche spune că tinerele necăsătorite pot afla cine le este ursitul dacă, în această zi, mănâncă pâine cu sare înainte de culcare. Se crede că bărbatul care le va oferi apă în vis va fi viitorul lor soț. De asemenea, Sfântul Grigorie Teologul este cunoscut ca protector al văduvelor, iar femeile care au nevoie de ajutor divin i se roagă pentru sprijin și liniște sufletească.

Pelerinaje și acte de caritate
Mulți credincioși aleg să facă pelerinaje la bisericile care poartă hramul Sfinților Trei Ierarhi, considerând că vizitarea unui astfel de lăcaș de cult în această zi aduce binecuvântare. Totodată, în această zi, se obișnuiește să se ofere ajutor copiilor săraci care doresc să devină preoți, sprijinindu-le educația religioasă. La masa de sărbătoare, este bine să se consume pește și fructe, alimente care simbolizează smerenia și viața duhovnicească.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este legată și de o serie de credințe populare privind vremea. Se spune că în această zi începe să se schimbe anotimpul, iar dacă afară este ger, vara va fi călduroasă. În schimb, dacă se observă că streșinile curg, primăvara care urmează va fi rece. De asemenea, se crede că dacă sărbătoarea este respectată, Sfinții vor aduce ploaie la timp pentru agricultură, asigurând astfel recolte bogate.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este una plină de semnificații spirituale și tradiții care se respectă cu sfințenie de generații.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





