Ședință extraordinară la Alba Iulia-Ce ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pregătește Guvernul Dăncilă
Guvernul va aproba o nouă ordonanță de urgență. Este vorba despre implementarea programului guvernamental „gROwth-Contul individual de economii Junior Centenar”, a anunțat Executivul.
Este vorba despre implementarea programului guvernamental "gROwth-Contul individual de economii Junior Centenar". Ședința va avea loc la Alba Iulia, de la 10 30.
De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează o ordonanță de urgență pentru modificarea articolului 1 din Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
La ședință solemnă de joi a Executivului mai apar pe ordinea de zi și două proiecte de hotărâre. Primul vizează aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în anul 2018, a paradei militare naţionale prilejuite de data de 1 Decembrie-Ziua Naţională a României.
Cel de-al doilea proiect de hotărâre este pentru înfiinţarea Societăţii Naţionale ''Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA ''S.A., completarea art.3 din Hotărârea de Guvern nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi Creştere a Precipitaţiilor şi suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.
Vor mai fi adoptate și două memorandumuri, unul privind aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, celălalt pentru aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, completează sursa citată.
Guvernul se reunește, joi, în ședință solemnă la Alba Iulia, cu prilejul celebrării Centenarului. Premierul va vizita, începând cu ora 09.15 Monumentul Unirii din Alba Iulia. De la 09.35, conform programului oficial, prim-ministrul va avea o întrevedere cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu Pop, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba-Iulia, la Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii din Alba Iulia, hramul Sfânta Treime
De la ora 10.00 Dăncilă va fi prezentă la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul, iar de la 10.30 va începe ședința solemnă a Guvernului, care se va desfășura la Cetatea Alba Carolina, Sala Unirii.
La finalul ședinței Executivului, Viorica Dăncilă va participa la ceremonia de semnare a unor documente: Acordul între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ; Acordul între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţiilor din Construcţii; Semnarea în Cartea de Onoare a Cetății Alba Carolina.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





