Liderul PNL, Ludovic Orban, a vorbit la sfârşitul ședinței conducerii PNL de marți despre remanierea guvernamentală. Orban consideră că „ultima invenție” a Premierului Dăncilă „este lipsită de orice temei constituțional”.

„În istoria postdecembristă există două situații în care premierii au cerut votul Parlamentului pentru remaniere în urma schimbării configurației politice în care, în mod evident, a fost necesar votul majorității deputaților și senatorilor. Este vorba despre remanierea cu schimbarea configurației politice din 2007, în timpul guvernării alianței D.A, ca urmare a retragerii PD-L din Guvern, iar a doua remaniere este remanierea cu schimbarea configurației politice din februarie 2014, ca urmare a trecerii Partidului Național Liberal în opoziție, când Victor Ponta a solicitat votul Parlamentului, fiind necesară, repet, majoritatea deputaților și senatorilor.

Ultima invenție năstrușnică a lui Dăncilă care, probabil, este consiliată de oameni care nu au nicio legătură cu prevederile constituționale este lipsită de orice temei constituțional”, a spus liderul PNL.

Ludovic Orban a precizat că PNL este împotriva remanierii și toți parlamentarii liberali vor vota la vedere împotriva acesteia.

Pe de altă parte, liderul PNL a vorbit și despre cetățenii români din străinătate în contextul înregistrarii acestora pentru alegerile prezidențiale.

„Partidul Național Liberal solicită Guvernului câteva lucruri simple. Prelungirea perioadei de înregistrare a cetățenilor români, care muncesc în alte țări pentru a-și exprima votul prin corespondență. De asemenea, prelungirea termenului până la care cetățenii români din Diaspora pot să solicite înființarea de secții de votare noi.

De asemenea, solicităm modificarea prevederilor privitoare la reprezentarea partidelor în cadrul Birourilor Electorale ale secțiilor de votare în străinătate, în sensul de a se acorda permisiunea către supleant pentru a înlocui, în orice moment, titularul din partea fiecărui partid de-a lungul celor trei zile în care se exercită dreptul de vot.

Sigur, că acest lucru ar trebui făcut de Guvern”, a declarat Ludovic Orban.

De asemenea au avut loc discuții și despre desemnarea comisarului care reprezintă România în cadrul Comisiei Europene. Orban a ținut să întărească poziția liberalilor în această privință, susținând că propunerile Vioricăi Dăncilă vulnerabilizează România.

„Candidaturile susținute de premierul Dăncilă vulnerabilizează România și ne pun în situația în care riscăm ca România să fie făcută de râs prin aceste candidaturi.

Vulnerabilitățile, problemele majore de integritate, nerealizările în funcțiile deținute, problemele de competență creează riscul major ca în Parlamentul European, candidatura susținută de premierul Dăncilă, să fie respinsă în cadrul comisiilor.

Premierul Dăncilă a ratat o oportunitate foarte mare pentru România, aceea de a putea obține un vicepreședinte la nivelul Comisiei Europene, de asemenea, calitatea îndoielnică a candidaților propuși a redus șansele României de a obține un portofoliu important. Mai mult decât atât, repet, există un risc major ca în Parlamentul European, candidatul român pentru Comisia Europeană să fie respins de comisia în care va fi audiat.

În cazul în care se va întâmpla așa, responsabilitatea exclusivă este a PSD și a premierului Dăncilă, care a refuzat să țină cont de orice punct de vedere exprimat de forțe politice din România și care, de asemenea, a refuzat să țină cont de orice sugestii pe care le-a primit de la nivel european”.

Legat de moțiunea de cenzură a opoziției, Ludovic Orban a adus aminte că PNL se află deja în discuții cu formațiunile politice.

„Am avut discuții cu partenerii din opoziție, în primul rând, cu care am convenit asupra textului, asupra semnării moțiunii de cenzură și asupra unui calendar dezirabil. Ulterior, am avut negocieri cu reprezentanții UDMR. De altfel, după discuțiile pe care le-am avut cu președintele UDMR, președintele UDMR a dat declarații publice pe această temă anunțând susținerea moțiunii de cenzură. Ulterior am avut discuții cu reprezentanții ALDE și cu reprezentanții PRO România”, a conchis Orban.

Te-ar putea interesa și: