Conform unui comunicat, transmis joi, de către Secretariatului de Stat pentru Culte, bugetul instituţiei a fost suplimentat cu suma de 239.316.000 lei. De asemenea, sprijinul financiar dat cultelor prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, acordat anual pentru salarizarea personalului de cult şi pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, precum şi pentru alte activităţi (social-filantropice, culturale, educaţionale etc.) reprezintă 99,6% din bugetul instituţiei, transmite Agerpres.

Precizarea vine ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la bugetul alocat SSC în anul 2021 prin proiectul legii bugetului de stat, aflat în consultare publică.

Mesajul transmis de Secretariatul de Stat pentru Culte

“Secretariatul de Stat pentru Culte trebuie să asigure cu prioritate fondurile necesare pentru acordarea sprijinului la salarizarea personalului clerical şi neclerical, obligaţie legală stabilită potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Anul acesta, ca şi în anii precedenţi, limitele bugetare alocate de către Ministerul Finanţelor (la alcătuirea bugetului de stat) au permis asigurarea integrală a creditelor bugetare pentru acordarea sprijinului statului la salarizarea personalului de cult”, precizează sursa citată.

În ceea ce priveşte sprijinul financiar pentru construirea sau repararea lăcaşurilor de cult, SSC precizează că “acesta este reglementat de OG nr. 82/2001, conform căreia unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România beneficiază, la cerere, de sprijin financiar în limita prevederilor bugetare anuale”.

După asigurarea creditelor bugetare necesare sprijinirii financiare a salarizării personalului de cult, în funcţie de numărul de dosare de solicitare depuse de către unităţile de cult, SSC face demersuri pentru ca la rectificările legii anuale a bugetului de stat să fie suplimentate fondurile pentru acest program de finanţare.

“De exemplu, anul trecut, prin prevederile legii bugetului de stat, instituţiei noastre i-a fost alocată la alcătuirea bugetului de stat suma de 10.000.000 lei pentru construirea sau repararea lăcaşurilor de cult. Ca urmare a demersurilor instituţiei noastre, la rectificările succesive ale legii bugetului de stat, bugetul instituţiei noastre a fost suplimentat cu suma de 239.316.000 lei, sumă care a permis acordarea de sprijin financiar tuturor solicitărilor complete depuse de unităţile de cult la Secretariatul de Stat pentru Culte până în luna octombrie 2020″, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: Inquam Photos, Sabin Cirstoveanu