Sebastian Lăzăroiu: De ce PSD va pierde guvernarea

Sebastian Lăzăroiu: De ce PSD va pierde guvernarea
Publicat de Valentin Vioreanu la 21 mai 2015, 08:43

Fostul consilier prezidențial a publicat, pe pagina personală de Facebook, un comentariu în care explică din ce motive consideră că PSD va pierde guvernarea.

"Mă întreabă unii când spun că PSD este pe drumul fără întoarcere: ”pe ce te bazezi?”. Să vă explic.

Campania electorală – De anul viitor campaniile electorale vor arăta cu totul altfel decât ne-am obișnuit. Gata cu gălețile, sacoșele de plastic, bannerele atârnate din zece în zece stâlpi, stegulețele care-ți fură ochiul în viteza mașinii, prismele strâmbe improvizate pe schelet de oțel, mash-urile gigantice care plăteau întreținerea pensionarilor din blocul turn, afișele jupuite de pe gardul lui nea Ion. Noua lege de finanțare a partidelor limitează drastic materialele de campanie și nu are nimeni chef să dea cu subsemnatul ca să ajungă nu știu ce neica nimeni parlamentar. PSD era ”maestru al vizualului”, campionul cantităților de campanie. Unde întorceai capul vedeai roșu și trandafiri. Nu că ar fi ajutat prea mult, dar era un exercițiu de forță, o încordare a mușchilor ca să zică țața Floarea: ”Maică, ăștia mă văd de peste tot”. De când cu ”lotul Dragnea” condamnat în primă instanță pentru fraudă la referendum, s-a terminat și cu obișnuitele ”miracole” din ziua votului: ședințe de spiritism la secția de votare, telekinezia urnelor mobile, poltergeist cu diasporeni, necromanție prin exit-poll etc. Or, ”magii” de la PSD se specializasera în ritualuri oculte cu ștampila, acum pedepsite drastic de cartezienii de la DNA. N-o să mai vedeți nici stadioane ticsite de funcționari publici și elevi deghizați în ”poporul pesedist”, făcând gimnastica cunoscută a ovaționării conducătorului iubit. Greutatea cade mult pe mediul online, acolo unde Ponta s-ar putea face ușor președinte în Bangladesh, sau pe Facebook, unde, după cum zice Dragnea, ”americanii nu ne lasă să cumpărăm laicuri”. În spațiul virtual, banii jumuliți de PSD din fonduri publice au o valoare mult diminuată. Pe facebook poți cel mult să pui poze cu ulei, zahăr, mălai, numai că alegătorul care salivează nu votează. PSD e un un organism inert, ghiftuit cu prea multă guvernare, incapabil să se reinventeze și chiar să înțeleagă noile trenduri de marketing electoral.

Demografia – PSD a cultivat cu perseverență un singur tip de electorat: cel mai disciplinat la vot, dar și mai atent la digiții de pe talonul de pensie. Asta i-a asigurat o anume stabilitate și dominație în primii ani după revoluție. Între timp, au observat și ei că se subțiază caimacul și asta se vede în seara magică a sondajelor la urne. Mesajele lor n-au trecut mai departe de bătrânii ușor de manevrat cu microbuze și excursii la mănăstiri. Noul electorat de stânga, din zona vârstelor mai fragede, le e inaccesibil pentru că aceștia vorbesc prea mult de salvarea pădurilor, iar Hrebenciuc și Ilie Sârbu și-au făcut o misiune din ”salvarea” buștenilor doborâți de drujbă, merg prea mult pe biciclete și riști să-i lovești cu oglinzile uriașe ale limuzinelor 4×4, iar când întreabă de ce Biserica nu plătește taxe, românul ortodox Ponta se ferește să le răspundă de frica afuriseniei electorale. Da, PSD pierde 150.000 de suflete pe an din electoratul clasic. În 2016, chemați de Dumnezeu, 300 de mii de electori fideli (aproximativ 4% la o rată medie de participare) vor absenta motivat de la urne, comparativ cu 2014. Dragnea inventase metoda prin care să le mai țină ștampila-n mână și după ce vor trece de vămile văzduhului, dar hainii judecători de la ICCJ i-au invalidat găselnița.

Economia – Când te pui cu bulanul pe micul buticar de la colț, pe nea Ilie frizerul, pe doamna Coca coafeza, pe Costica ospătarul și pe Vali de la CrisTaxi, trebuie să știi că toate aceste personaje de basm intră în contact anual cu sute de mii de alegători. Și au un talent de povestitori și un repertoriu de înjurături și blesteme, că n-ai vrea tu ca prim-ministru să intri-n gura lor. Plus că mai sunt și cu știrile în cap toată ziua, ba pe radio hâjâit din mașină, ba pe televizorul din peretele coaforului și nimeni nu știe mai bine ca ei să-ți interpreteze buletinul de la ora 12. Că poate să vadă partea goală a paharului, care începe cu ”hoții și nenorociții ăștia…” sau partea frumoasă a știrilor, care începe cu ”bine că ne-au mai dat…”. Geaba te-ai dat un pas în spate cu impozitarea pâinii de la gură. Propaganda pesedistă știe cel mai bine cum pensionarii îl înjură pe Băsescu că le-a tăiat pensiile, deși a fost doar o intenție. Iar măsurile prin care PSD vrea să mai fure din electoratul liberal sunt cu două tăișuri. Căci electoratul liberal zice bogdaproste că i-ai mai tuns CAS-ul de 5% și când merge la urne tot cu ”mama comuniștilor” au ce au. Iar când le dai TVA în jos la alimente, după care te răstești la ei să scadă prețurile, nu vor vedea nimic ”liberal” în asta.

Justiția – Constanța, Prahova, Argeș, Iași, Suceava, Olt, Ialomița, sectorul 5, Bacău. Iată câteva administrații de pe plaiurile pesediste unde s-a terminat cu carele alegorice, cu camioanele de pui, cu încolonarea microbuzelor și cu încurajările electorale de tipul ”Bă, tu n-auzi?!”. Căci mascații au descins dimineața devreme, l-au luat pe duhul banilor și l-au băgat în sticla cu eticheta ”Beciul Domnesc”. Nici primarii nu mai stau ca puii cu ciocul în sus așteptând să li se arunce și lor niște firimituri din cuibul părintesc, nici șefii de poliție nu mai așteaptă lista cu autocare care trebuie lăsate sa colinde comunele,nici directorii de școli nu mai fac tabele cu elevii care n-au ieșit la miting. Le va lua o vreme să se obișnuiască cu aerul tare al democrației și libertății, dar, până în 2016, au tot timpul să-și regleze ceasurile după ora Europei.

Capisci?"

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.