Sebastian Burduja, răspuns tranșant pentru Clotilde Armand: Sectorul 1 nu are nevoie de șefi
Sursa: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu
Liderul PNL Sector 1 Sebastian Burduja i-a transmis un răspuns tranșant primarului sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand. Acesta susține că Sectorul 1 nu are nevoie de șefi, ci de lideri.
Clotilde Armand a fost umilită din nou după ultima postare făcută de liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, acesta i-a oferit un răspuns ferm primarului Sectorului 1.
Mai exact, Burduja subliniează faptul că Clotilde Armand a acuzat consilierii liberali că ”și-au bătut joc de fiecare proiect care ar fi făcut comunitatea mai prosperă” şi că au înţelegeri cu PSD, el afirmând că PNL, în interesul cetăţenilor a susţinut candidatura acesteia la Primărie şi că parteneriatul între două grupuri politice ar trebui să însemne transparenţă, colaborare, încredere reciprocă şi spirit de echipă, pe care echipa liberală le-a dăruit cu toată inima, primind in schimb ”aluzii, acuzaţii şi jigniri”.
”Astăzi este intr-adevăr o zi tristă la sectorul 1 şi pentru cetăţenii sectorului 1. Şedinţa maraton de la Primaria Sectorului 1 a expus câteva lucruri şi suntem datori să vi le explicăm. Pentru ca acest caz este simbolic pentru ceea ce se poate întâmpla şi in alte părţi ale ţării. Avem la sectorul 1, slava Domnului, un primar nou, care nu este de la PSD. Este din partea USR, şi asta pentru ca PNL, in interesul cetăţenilor, a susţinut o candidatura comuna şi un parteneriat pentru comunitate, care ar trebui sa dea acestui sector vital şansa sa se dezvolte la adevăratul lui potenţial.
Asta înseamnă curăţenie, civilizatie, respect pentru cetăţeni şi contribuabili. Parteneriatul între doua grupuri politice, alese de către cetăţeni in mod legitim, liber şi democratic, ar trebui sa însemne transparenta, colaborare, încredere reciproca şi spirit de echipa in interesul cetăţenilor. Echipa liberală a dăruit toate acestea cu toată inima, primind in schimb – mai întâi intr-un cadru privat, astăzi intr-un mod cât se poate public – aluzii, acuzaţii şi jigniri”, a scris Burduja, care şi-a început postarea, în caelaşi mod ca şi Armand, cu formula ”Astăzi este o zi tristă”, a scris Burduja pe Facebook.
Clotilde Armand, umilită crunt
Totodată, acesta susține că liberalii din Consiliul Local al Sectorului 1, au ca ”păcat” faptul că nu sunt de acord ”cu toate propunerile venite – adesea pe ultima suta de metri – de la cei pe care ii consideră parteneri – nu “şefi””.
El a mai adăugat că ”Sectorul 1 are nevoie de lideri, nu de şefi”, iar PNL a avut mereu ”o abordare constructivă, bazată pe respect reciproc şi profesionalism, cu soluţii pentru binele românilor”.
”Stimaţi colegi de guvernare locală, Partidul Naţional Liberal a demonstrat că ştie să facă echipă, în campanie, la alegeri şi după alegeri. Este de bun simş să ne respectăm reciproc, să dialogăm pentru a găsi cele mai bune soluţii şi să ii reprezentăm cu cinste pe cei care ne-au dat votul şi încrederea. Sectorul 1 are nevoie de lideri, nu de şefi. Timpul trece. Faptele rămân”, conchide el.
Sursă foto: INQUAM Photos/Sabin Cirstoveanu
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





