Se anunţă vremuri grele în România de Paşte!

Cât va costa un kilogram de miel în acest an, în preajma Paştelui?

Faţă de anul trecut, românii se vor vedea nevoiţi să plătească cu cel puţin 30% mai mult pe carnea de miel pe care o vor aşeza pe masa de Paşte.

Deja în 2022, am avut parte de preţurile cele mai ridicate pentru această masă tradiţională din ultimii 18 ani.

Acum un an, preţul la poarta fermei pentru mieii sacrificaţi era de 30-35 de lei pentru un kilogram, însă anul acesta ne putem aştepta, din păcate, la tarife de 40-45 de lei/kilogram.

Aşadar, cine va dori să cumpere un miel de 15 kilograme, va trebui să scoată din buzunar între 600 şi 675 de lei.

De ce se scumpeşte carnea de miel?

Alexandru Paşaniuc este un crescător de ovine din comuna Ţibăneşti, județul Iași. El a dezvăluit care sunt cauzele acestor creşteri de preţuri, dar şi faptul că există riscul ca marile magazine din România să se orienteze către carnea de import, din cauza prețurilor mari practicate de producătorii români.

„În primul rând, am putea să începem cu scumpirea combustibilului de anul trecut. Pentru că, dacă motorina a fost mai scumpă în vară, când am avut recoltatul fânului, și cerealele au avut prețuri ridicate în toamnă, asta a dus la scumpirea prețului cărnii de miel.

Nu aș putea să vă spun (prețul din supermarket – n.red.). Ei decid ce procent vor pune adaos și dacă vor mai lua miei din România sau nu. Tindem să cumpărăm totul din altă parte pentru că este mai ieftin, dar nu știu ce calitate o să se găsească în altă parte”, a declarat Alexandru Paşaniuc pentru Antena 3.

Ce soluţii au crescătorii de animale din România?

Fermierul a mai explicat că soluţia pentru cei care nu cresc preţurile este ori să închidă afacerea, ori să meargă spre industrializare şi să pună produse chimice care să ajute la creşterea rapidă a mieilor.

„Încă mai sunt crescători (români – n.red.) care dau hrană naturală animalelor. Suntem puțini și, efectiv, dacă nu umfli puțin prețurile ca să acoperim cheltuielile, să ajungi la 0, ori te lași, ori te duci spre industrializare, atunci când pui un produs chimic în hrană și potențiatori de creștere, astfel încât mielul să crească mult mai repede într-o perioada scurtă.

Ceea ce eu nu vreau să fac, mai bine mă las.

Suntem susținuți doar la nivel de subvenție pentru ameliorarea rasei. Dar altceva nu avem. Noi putem să dovedim că dăm animalelor doar produs natural și nu intervenim cu alt adaos în alimentația animalelor pentru a avea o creștere mult mai intensivă”, a mai precizat Alexandru Paşaniuc.